Până în urmă cu vreo două luni, obedientul Guvern al României a spart bani aiurea pe schema 50-20 pentru ucraineni. 50 de lei pentru cazare și 20 de lei pentru mâncare. La Constanța și la Năvodari au fost cazați vreo 25.000 de ucraineni. Au suferit cu vedere la Mare. Se zice (eu nu cred) că mulți dobrogeni care i-au găzduit au luat și banii pentru mâncare. După ce au stat gratis mai mult de un an, ucrainenii dau dovadă de recunoștință și îi reclamă pe români chiar Guvernului român, iar presa română de nobilă extracție tefelistă a scris că „ucrainenilor li s-au încălcat drepturile” – aoleu, leșin de râs! Să presupunem că toți proprietarii s-au pus cloști pe ăia 20 de lei pe zi. Deci românii ar fi luat în jur de 50 milioane de euro. Din banii României, dar ucrainenii îi revendică și pe ăștia, normal, în virtutea unui reflex istoric. 50 de milioane de euro încap în două portbagaje scutite de control la vamă și știți bine la ce mă refer. Greutățile prin care au trecut ucrainenii m-au sfâșiat sufletește. N-am mai fost așa de trist de când a suferit Dan Barna un accident de trotinetă.
La câte zeci de ani după reconstrucția Ucrainei vom termina autostrăzile Comarnic-Brașov și Pitești-Sibiu? Budapesta are nouă poduri peste Dunăre. România are cel mai lung parcurs al Dunării (1000 de kilometri) și patru poduri, dintre care două (Calafat-Vidin și Giurgeni-Vadu Oii) sunt la mișto. La Giurgeni te dai jos din mașină și te duci la casierie cu 11 lei între degete. Dacă n-ai cash, te întorci matale elegant la Slobozia, să cauți un bancomat. Am avut miniștri useriști la Transporturi. Unde-i digitalizarea?
Din patru poduri, rămân două bune, dar buuuune de tot! Când pleci în iulie în Bulgaria, în Turcia sau Grecia, la Giurgiu-Ruse stai între trei și opt ore. Când te întorci duminică de pe Litoralul românesc, aștepți două ore la Fetești. Săptămâna asta va fi și Neversea. Eu nici nu m-am mai întors la București. Sunt sinistrat pe Litoral. Merit și eu un 50-20.
Din punct de vedere al transporturilor, nu ne aflăm foarte departe de anul 1861, când drumul până la Constanța dura trei zile. Potrivit cărții-album „Peninsula misterioasă – Incursiune în istoriile Constanței”, scrisă de Doina Pauleanu, drumul era „București-Călărași (cazare prima noapte), trecerea Dunării cu bacul la Silistra (cazare a doua noapte), navigarea cu un vapor poștal până la Bogazchioi (Cernavodă) și, în sfârșit, călătoria cu trenul Companiei engleze.” Pe 16 iunie 1882, Eminescu i-a scris Veronicăi Micle că a făcut mai mult de 48 de ore până la Constanța pentru că „a scăpat vaporul de Giurgiu, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână.”
Eminescu a stat zece zile la Hotel d’Angleterre (azi Hotel Intim, lângă Casa cu Lei – amândouă sunt în paragină) și a plătit cazarea. Fraierul n-a prins și el un 50-20.
