Cauta

Digitalizarea a blocat vaccinarea

1. Orice parlamentar sau ministru care mai vorbește despre vaccinarea obligatorie e curățat. Dacă vrei să ai șanse în politică, e obligatoriu să iei cu frumosul un popor care nu a fost luat niciodată cu frumosul. Românilor li s-a interzis mereu câte ceva. Degeaba spui că „vaccinul e gratis”. Dacă e obligatoriu, e ca și cum i-ai tăia omului un drept. Pentru că așa am fost învățați. Să ni se taie, să ni se ia, să nu avem voie.

2. Văd că nu face nimeni paralela între „ultimii la vaccin în Europa” și „ultimii la fonduri europene accesate”, dar „primii la fraudarea fondurilor europene”. Fondurile europene sunt cam ca vaccinul. Cum adică, mi le dai și pe urmă vrei să mă legi? Mai bine nu iau. Nu ți-am pus șuriul în gât să-mi dai bani. Când mi i-ai dat îmi zambeai, mă felicitai. Iar acum vii să-mi ceri socoteală? Eu vaccinat sunt, dar fonduri europene n-aș lua. Dan Barna a luat. E curajos. Ești bine, Dănuțe? Normal că ești bine. Cât timp faci ce trebuie, ești bine. Președintele partidului Fred și Barna are o libertate de acțiune pe care nu o au președinții celorlalte partide, cu excepția lui Băsescu. Dar am impresia că impunitatea încercatului matelot începe să expire.

3. Și piața noastră de carte e pe ultimul loc în Europa. La fel stăm la ziarele adevărate, la ziarele Galaxiei Gutenberg. Dar aici e vina lui Ponta, care a zis, când era premier, că n-a mai răsfoit „un ziar tipărit” din 2008. Și pe urmă a venit Generația Gadget, care se mândrește că nu citește „cărți pe suport de hârtie.” În România de azi, lansările de carte au atins gradul de desuetudine al „concertelor” lui Fuego, deosebirea fiind că păstrămioara sensibilă Fuego are mai mulți spectatori. Dacă vrei să vezi haine turcești cumpărate în anii ’90, te duci la o lansare de carte.

4. Parțial eclozații din Piața Victoriei sunt responsabili și pentru eșecul vaccinării. Digitalizarea a distrus vaccinarea. Unui intelectual de modă veche nu îi poți cere să „intre pe aplicații”, fiindcă orice aplicație i se pare o oroare. Același succes îl are digitalizarea și când vorbești cu un țăran fără număr la poartă. Bietul om mai are un dinte în gură și unul ieșit din coccis, cu care își mănâncă de sub fund, dar vin copiii antenei de bulgari să-l digitalizeze. Asta-i situația, ne dau lecții niște trotinetiști (ne)născuți pe vremea când Loredana Groza era o bunăciune naturală.

Ultimele stiri

  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Polițiști înjurați și amenințați de mai mulți indivizi, în plină stradă. Imaginile publicate de Sindicatul Europol – VIDEO
  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Exit mobile version