Retrocedarile si caricatura regala Paul Lambrino au fost capul de afis al ultimei saptamani. Am ales cateva pasaje din cartea „Troica amintirilor. Sub patru Regi”, scrisa de boierul moldovean Gh. Jurgea-Negrilesti, pentru a evidentia diferentele dintre un Rege autentic, desfranat, erudit si maret (Carol al II-lea) si o marioneta de la periferia regalitatii (Paul Lambrino).
„De la Ferdinand Rex, Carol mostenise gustul coniacului Chateau-Pollet. Al sampaniei Lanson. Al havanelor claro, Villar y Villar-claro si al femeilor implinite la trup. Ii placeau coapsele bogate, vanjoase. De fapt, pentru coapsele lui Zizi Lambrino si-a riscat tronul. In 1917, in plin razboi, s-a petrecut escapada de la Odessa. Venit acolo cu Zizi, a gasit un consul bleg si speriat, care i-a casatorit. Act perfect legal si care n-a putut fi anulat de un comunicat al Palatului. (…) Iar Zizi, fiind administrata de o mama isteata si ambitioasa, s-a grabit sa-i faca un baiat. Botezat, bineinteles, Carol. Astfel, luand-o pe Elena a Greciei, Carol al II-lea a devenit bigam. (…) Carol se interesa de toate, dar si de te miri ce. Cita din Bilete de papagal ale lui Arghezi, cunostea si aprecia vinul de Pahnesti (un vin rar, negru, din regiunea Husilor). Il adora pe Caragiale. «Mi-a fost dascal in politica. Fara el, nu-l ghiceam pe Catavencu.»(…) Ca si lui Ferdinand, ii placea, se delecta cu rapoartele politiei, dar de acolo stia sa ajunga la concluzii, la aspecte generale – sa zicem, filozofice. Era un poliglot. Vorbea perfect germana, engleza, franceza, romana.(…) Nu mostenise afabilitatea, toleranta tatalui sau. Era detestat de valetii si bucatarii Palatului, in timp ce Ferdinand si Maria erau venerati. Zaceau in Carol atata violenta, badaranie, perfidie si dispret, incat nimeni nu mai indraznea sa-l conteste.”
In fragmentul de mai jos, Carol al II-lea ar risca sa para un Basescu avant la lettre, daca „Frumosul Crai” (asa il canta Arghezi) ar fi fost doar cinic, nu si cult. „«Nu-mi trebuie avocati care sa-mi explice Constitutia. Am nevoie de dulai sa muste!», spunea Carol al II-lea, stand de vorba cu scriitorul Cezar Petrescu, pe atunci director al ziarului Romania. A fost o vreme cand Regele era subjugat de farmecul lui Cezar Petrescu. Lucrurile au mers pana acolo, incat Carol i-a daruit lui Cezar o pereche de butoni de manseta cu cei doi «C» incarligati. I-a platit si datoriile de la jocul de carti.”
Dupa ce a patronat moartea lui Corneliu Zelea-Codreanu, „Regele si-a facut un dusman teribil, pe Hitler, care ii recomandase sa se inteleaga cu Codreanu. Dar, vorba lui N.D. Cocea, «un paranoic neamt s-a ciocnit de alt paranoic, tot neamt!»”.