1. Schemele de combinare a medicamentelor anti-Corona sunt nimic pe lângă fertila colaborare PNL – PSD. Iohannis și Orban au lăsat frontierele vraiște – razna – muci, fiindcă ei se gândeau la alegeri anticipate și aveau nevoie de „echipa de zgomote” a Diasporei. Iar când toscanul barosanul și lombardul au rupt gardul, în acțiune au intrat primarii PSD. Acești lacomi grețosi au lucrat „pe vechi”, așa cum le place lor. Cu pomana electorală. Pesediștii i-au strâns pe eroii din Diaspora la cârciumile din sate, ca să le captureze voturile la locale. Bine că USR nu conduce nimic, fiindcă ar fi făcut team building de Red Light District în fiecare comună. În acest moment, România rurală e un focar de infecție. Săptămâna viitoare va fi o infecție generalizată.
2. Am o poveste despre un diasporez „asimptomatic”, adică un diasporez pe care nu-l doare-n jder de noi. A fost foreman (șef de echipă) pe un șantier din Germania. A fost și macaragiu în Franța, până săptămâna trecută. În Franța încasa 18 euro pe oră. Și avea și asigurări medicale, spre deosebire de criminalii care fug din carantină. Șantierul s-a închis, iar macaragiul a sunat la firma de recrutare din România. „Doamnă, vă implor, găsiți-mi orice de muncă pe un șantier din Franța! Lucrez și ca rigger (cel care pune încărcătura în cârligul macaralei, n.m.), și ca necalificat, car găleți, fac orice, dar nu vreau să mă întorc în țară. Mi-e dor de familie, însă nu vreau să o îmbolnăvesc. Am trei copii și părinți de 80 de ani.” Pe diasporezii ca el trebuie să-i iubim.
3. Gata, s-a terminat cu „Globalism, măreață vatră!” Viitorul va fi al guvernelor care își iubesc popoarele mai mult decât se simt datoare să respecte o familie (U.E) care e a tuturor și a nimănui. Eu m-am săturat încă din anii ’90 de expresia „aici suntem toți o familie”. Se abuza de lozinca asta în mii de firme și o recitau ăia care controlau și luau banii. De 15 ani – în alte țări de 25 sau de 35 de ani – se aude doar de la Bruxelles că „suntem o familie.” Nu, nu suntem o familie. Locuim în același bloc. Avem toți chei de la ușa imobilulului. Holul, scările, liftul și curtea interioară sunt comune. Dar fiecare are dreptul de a face legea în apartamentul lui.
4. Andrei Caramitru: „toată lumea e disperată și mă întreabă” nu știu ce. Nu, toată lumea e disperată și te roagă să taci, fiindcă prostia ta fastuoasă e întrecută doar de gramatica precară și de tupeul tipic tuturor vorbitorilor de giboneză corporatistă, un tupeu care a produs un cancer moral și intelectual. O prefer pe Irina Rimes, care e o îngrămădită de bun-simț. Dar acționându-se pe schema curvească „sunt chirurg estetician, mi-a făcut coafor soțul milionar”, domnișoara Rimes a fost împinsă să vorbească despre Brâncuși. Locul ei era la o emisiune de 8 martie, unde se abordează teme de înaltă ținută culturală, cum ar fi „Ce simte o femeie când primește o pereche de cercei.” Fiind de peste Prut, Rimes putea să răspundă la întrebarea „ce simte o moldoveancă atunci când primește o pereche de palme?”
5. Am fost dur, poate prea dur la punctul 4. Dur și pe lângă subiect. Pentru că nu pricepem, încă nu pricepem ce ne așteaptă. Pentru că încă trăim pe insula vechilor obsesii. Flota Coronei ne va cuceri insula. Dar cât mai suntem pe această insulă, eu nu visez că m-aș îmbolnăvi. Luni noapte spre marți, eu am visat că o judecătoare cu datorii bancare și dorința de parvenire a primit ordin să-mi dea niște ani de pârnaie. Pe urmă, duduia dreptății a plantat o pădure de greșeli gramaticale pe motivarea condamnării.
