Decreștinați și afemeiați, „Prăpastia dintre icoană și abțibild”

Duminică după amiază, useriștii strângeau semnături pentru Fred și Barna, pe Faleza din Constanța. Valurile pictau biografii fosforescente pe stabilopozii Cazinoului (epava unor timpuri mai bune), iar useriștii erau cam obraznici. În sensul că doi dintre ei au răspuns cu aceleași cuvinte pe care le-am dedicat eu lui Andrei Caramitru.

Zilele astea au fost și mai obraznici. Au cerut ca pe 9 septembrie, când începe școala, să nu vină preoți la deschidere. Eu vreau să vină, dar să fie soboare, soboare și să-și facă multe, multe cruci, largi, largi, ca să nu mai citească și generațiile viitoare tâmpenii precum aia cu care a început ziarul lui Tolontan o corespondență de la un festival de film. „Am ars cu toții la Colectiv, dar putem învia din cenușă.” Metafora e banală până la asfixierea prin stupiditate și nu cred că-i aparține lui Tolontan, ci vreunei prostuțe din echipa lui. De asemenea, îmi pare rău (de fapt, bine), dar n-am ars „cu toții” la Colectiv, fiindcă n-am scris „cu toții” pe facebook, cu o zi, două înainte de Colectiv, că „vom avea un Halloween de neuitat”. A fost, într-adevăr, de neuitat. Eu am crescut la Athenee Palace și acolo nu erau primiți cetățeni care purtau bocanci vara și belciuge în nas, în toate anotimpurile. Și n-am citit cât am citit (probabil puțintel) ca să sărbătoresc Halloween.

Iar ca să vă enervez și mai tare, va mărturisesc că mie mi-a plăcut ce a scris Adrian Papahagi pe facebook. Și au râs mulți de el, deși gigoloul rubicond avea dreptate. „Noi, machedonii, nu ne lăsăm călcați în picioare, suntem afemeiați, dar familiști, temerari, dar conservatori, credincioși, dar ai naibii. Și ctitori de limbă, școală, biserică.” Așa e. N-o să vezi un machedon lăsându-și nevasta ca să se însoare cu secretara. Nici amante nu prea au, deși aleargă după femei. Dar lucrează pe sistemul „dai și pleci”. De asemenea, nu veți auzi ca pe un machedon să-l părăsească soția (de 47 de ani) pentru un refugiat (de 31 de ani), cum a făcut nemțoaica virtuoasă care era măritată cu patronul lanțului de supermarketuri Aldi.

Problema lui Papahagi e fizicul lui derutant, de campion sexual prin rostogolire – mai multe tumbe decât numere. De-aia a și râs lumea de el. Micul Papahagi a fost membru PMP. Coleg cu Elena Udrea. Domnu’ Papahagi, acum m-am prins! Baconschi, când îi făcea declarații Nuțicăi, o încălzea pentru matale.

Am scris micul Papahagi, pentru că a existat și bătrânul Papahagi, Marian Papahagi, care a făcut „Dicționarul Scriitorilor români”, cu Zaciu și Sasu. În „Istoria Literaturii Române de Azi pe Mâine”, Marian Popa (un critic care nu era în aceeași grupare cu Papahagi, din contră) îl bagă în categoria celor care s-au împotrivit. „Redactori șefi ca Adrian Păunescu și Octavian Paler își pierd posturile, Ana Blandiana își pierde rubrica din „România Literară”, Mircea Dinescu și Aurel Dragoș Munteanu își pierd posturile de redactori, Ștefan Augustin Doinaș devine inexistent oficial, se fac dificultăți cotidiene de tot felul unor Ileana Mălăncioiu, Mariana Marin, Marian Papahagi.” Liiceanu nu-i pe lista asta și nici pe aia cu susținătorii – într-o scrisoare – lui Mircea Dinescu (Geo Bogza, Doinaș, Șora, Paler, Pleșu). Idolul useriștilor a fost viteaz după revoluție. Chestia asta se cheamă anticomunism la seral.

Curajul useriștilor e ilustrat cel mai bine de titlul unui pamflet al lui Fănuș Neagu (nu mai contează pe cine viermifica în acel text), publicat înainte de ’89: „Prăpastia dintre icoană și abțibild”.