Initiativa lui Ciolos, de a initia subscriptie publica pentru ca Statul sa cumpere „Cumintenia Pamantului” , este o sfidare la adresa contribuabilului. Dar Ciolos n-are treaba cu electoratul. El este reprezentantul capitalului strain in Romania. Daca il interesau operele de patrimoniu, ar fi trebuit sa sprijine muzeele, colectionarii autohtoni si mecenatul, adica niste institutii fara legatura cu multinationalele lui. „Cumintenia Pamantului” si „Muza adorata” au fost in colectia lui Al. Bogdan Pitesti, mecenat si pamfletar, aventurier si cinic de geniu.
N-ar fi prima oara cand Romania pierde opere de arta din cauza politicienilor. In anii ’50, Academia Romana, care ii avea ca membri pe un Sadoveanu si un Ralea, l-a refuzat pe Brancusi, care a vrut sa lase Statului Roman sculpturile sale. Dar daca sapam mai adanc, aflam ca Sadoveanu si Ralea au fost pusi in fata unui fapt implinit. Hotararea a fost luata in CPEx al PMR, agent de influenta fiind Leonte Rautu. Spre deosebire de Gheorghiu-Dej (animal politic inteligent si puternic, mai inteligent ca Iliescu si mai puternic ca Basescu, dar incult ca Basescu, un ceferist cu 10 ani de puscarie, care iubea mai mult artistele decat arta), Leonte Rautu era un tip instruit. Dar avea interese. Tehnocrat stalinist.
Nimic nou, insa, pentru Statul Roman. In 1887, ministrul Instructiunii, Dimitrie Sturdza, i-a zis „hai, pa!” lui Kogalniceanu, care oferea Romaniei (potrivit lui Zambaccian, „Insemnarile unui amator de arta”) pinacoteca sa, pretinzand in schimb Statului sa-i plateasca niste datorii suportabile, angajate pentru a-si aduna colectia. Kogalniceanu locuia intr-o cladire de pe Kiseleff, construita pe terenul unde se afla astazi Ambasada Rusiei, si avea pe pereti Tizian, Tintoretto, Rubens, Tiepolo. Cu toata pretuirea pentru maiestria si drumurile deschise de Brancusi, marele nostru (sau al francezilor?) sculptor era ucenic pe langa mesterii Renasterii si Scoala lui Rubens, de la Anvers, orasul unde a studiat Zambaccian stiintele economice. Si uite asa am pierdut si colectia Kogalniceanu, omul care l-a descoperit pe Nicolae Grigorescu, pe cand acesta avea 18 ani si picta Biserica Manastirii Agapia, inspirandu-se din Renastere, fara a bizantiniza chipurile Sfintilor. La Agapia, Grigorescu a fost primul mare artist roman care s-a indepartat, in pictura murala, de semiotica ortodoxa.
Dar sa ne intoarcem la oamenii politici, la acelasi Dimitrie Sturdza. Inchei cu o povestire foarte cunoscuta despre Sturdza, care a fost si prim-ministru al Romaniei, desi era un diliu de prestigiu. La inceputul secolului XX, apropiatii lui Sturdza, dar si Regele Carol I, au insistat ca domnul prim-ministru sa mearga la un consult psihiatric, la Paris. Dupa ce l-a investigat amanuntit pe Sturdza, Charcot, cel mai important specialist in domeniu din epoca, i-a intrebat pe cei care il insoteau „ce meserie are, cu ce se ocupa simpaticul asta?”. I s-a raspuns ca e primul-ministru al Romaniei. Atunci, doctorul ne-a pus si noua diagnosticul: „interesanta tara aveti! Baiatul e nebun de 10 ani!”.