In loc sa-i preocupe identitatea lor culturala, romanasii sunt asupriti de consternari culturale. „De ce a luat Bob Dylan Premiul Nobel pentru literatura?”.
Pentru ca literatura a fugit de pe hartie, iar prostovanii care n-au citit nici „Pupaza din tei” isi dau doctorate si au opinii pe Facebook. Cartile nu mai apar la televizor de cand a murit Iosif Sava si in tablouri de pe vremea impresionistilor. Nobelul si Comitetul Nobel sunt niste institutii defazate, „moderne” la comanda. Daca tot doreau sa scoata literatura in strada, politrucii de la Nobel ar fi trebuit sa inceapa cu Visotki.
Am amintit de problemele si consternarile noastre culturale. Tema la zi este Adrian Ghenie. Un artist la care nu stim cum sa ne raportam. Cota lui are cel putin doua zerouri in plus, iar acest aspect ii paralizeaza pe critici, niste oameni tematori si orgoliosi. Eu nu risc nimic daca marturisesc ce cred despre Ghenie. Isi organizeaza exceptional panza sau ce dracu’ o fi prostia aia 3D pe care potriveste culorile cu un talent intrecut de tehnica. Spre deosebire de Basquiat, un negru intuitiv, care are pretul de zece ori mai mare decat Ghenie si s-a lansat trecand prin patul lui Andy Warhol, Ghenie e un erudit al sevaletului si ecranizeaza povesti cu miez. Daca ramanea in Romania, ar fi fost un foarte bun forgeur. Ghenie lasa impresia ca „face” dupa Corneliu Baba mai prost decat „facea” Baba dupa flamanzi. Mirel Zamfirescu si Mihai Cismaru, Ciltia si Ilfoveanu, cei mai cunoscuti elevi ai lui Baba, i-ar putea fi profesori lui Ghenie. Marii nostri pictori au avut admiratori si colectionari. Ghenie are impresari si galeristi care lucreaza programatic – parsiv sa bata muzeele.