Pe 15 noiembrie 1989, România a învins Danemarca la București, s-a calificat la Campionatul Mondial din Italia, iar cotidianul „Sportul” a titrat „Alo, Roma, venim!” A doua zi, pe 16, Geo Raețchi a fost trimis de conducerea ziarului să ia o adeziune, o declarație, o chestie convențională semnată de Emerich Ienei, pentru al cinșpelea congres al PCR. Ienei nu dormise deloc. Victoriile grele nasc nopți de neuitat. „Dă-mi foaia, Geo!” Și a semnat-o, fără să o citească. „Nu, nu, nu! Nu fugi la ziar! Întâi ciocnim un pahar de whiskey!” Ienei, domnilor, Ienei! Omul asta a avut mereu în ochi luminile Vienei și despletirile albastre ale Dunării. În toamna lui 1989, Bucureștii erau cenușii, dar Ienei antrena națională, Mircea Lucescu era la Dinamo, Hagi juca la Steaua, iar Craiova învingea Dinamo și Steaua. Zidul Berlinului căzuse, Bucureștii așteptau. Eu eram tânăr și aveam în față o „lume de câștigat”, pe care am cam pierdut-o.
15 noiembrie 2019. România a fost jenibilă, la București, în meciul cu Suedia. La 30 de ani după „Alo, Roma, venim!”, „Gazeta Sporturilor” ar fi trebuit să titreze „Alo, București, stăm acasă!” Așa era normal să procedeze ziarul lui Tolontan, acest mare, mare jurnalist. Ca să parafrazez un critic literar, Tolontan, Marius Mitran și Alin Buzărin sunt cei mai mari ziariști sportivi din Epoca Boanchiș. Criticul ăla literar e un umflat care i-a lăudat pe Ceaușescu, deși Ceaușescu nu îi ceruse așa ceva, și pe Corneliu Coposu, deși Coposu nu avea nicio vină.
Mircea Sandu a adus în România o bucată din Campionatul European de Fotbal, iar actuala conducere a FRF a ratat calificarea, fiindcă are boală pe Mircea Sandu. Presa cretină, absolut cretină, îl bombardează de trei zile pe Contra. Ce treabă, ce treabă, ce treabă are Contra? Mircea Sandu i-a lăsat, în martie 2014, pe Pițurcă selectioner, pe Iordănescu director tehnic și pe Liță Dumitru, Iovan, Răducioiu și Stelea la loturile de tineret și juniori. Acest fotbal a fost dus spre cataclism pe 4 martie 2014, când Sistemul a dat verdictul în Dosarul Transferurilor. Au fost momente de groază. Gunoaiele societății urlau pe stadion, înaintea meciului cu Argentina, „opt pușcăriași așteaptă un Naș”, Gică Popescu era cărat cu duba, iar posterul din sediul FRF, cu Filarmonica lui Hagi din America ’94, era mascat cu un dozator de suc. Experimentul social numit distrugerea fotbalului a continuat în 2018, când au candidat Ionuț Lupescu și Marcel Pușcaș, iar 168 de combinagii periferici au votat împotriva strălucirii pe gazon.
Ne luăm de Contra. Ce treabă, ce treabă, ce treabă are Contra? Sistemul din 2014 și cei 168 de combinagii din 2018 ne-au transformat în prima țară care absentează de la un turneu final organizat la ea acasă.
