AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDe covid nu ne-a scăpat vaccinul. Ne-a scăpat Zelenski

De covid nu ne-a scăpat vaccinul. Ne-a scăpat Zelenski

1. USR îl tot somează pe Iohannis să declare cât a costat turneul în Africa. Dacă ai prezență de spirit, dar nu-i cazul, răspunsul e simplu. Excursia cu soția a fost de o mie sau de zece mii de ori mai ieftină decât despăgubirile pe care miniștrii useriști ai Sănătății ar trebui să le plătească oamenilor care s-au îmbolnăvit după vaccinare.

2. Noroc că s-au vaccinat doar 45% dintre românii trecuți de12 ani. Asta e cifra oficială. Eu sunt convins că e mult mai mică. Iar la sate e sub 20%. E pentru prima dată în viață când mi-ar plăcea să-mi zică lumea „bă, țărane!” Dacă ești fraier, fii fraier o singură dată, nu te duce și la rapel! Doamne, fraier mai sunt!

3. M-am vaccinat și acum râd de mine însumi. N-am mai râs așa de unul singur de astă-vară, când am văzut, pe Autostrada Soarelui, o mașină electrică scumpă, făcută de Elon Musk, stând zeci de kilometri în fundul unui tir. Am depășit tirul, am oprit câteva minute în benzinăria de la Drajna, și pe urmă am driblat a doua oară tirul, înainte de Cernavodă. Mașina electrică a lui Elon era tot în spatele tirului, mergea „la aspirație”, ca să-și protejeze autonomia aia jenibilă, de karting la Târgul de Crăciun. Altfel, șoferul ecologist, tirul dădea numai ozon pe țeava de eșapament. Pe lângă alte calități,  mașinile astea de jucărie rulează, cel puțin în România, pe bani publici. Da, exact cum am scris, gadgeturile electrice ale lui Musk folosesc energie subvenționată, adică plătim noi ca să facă Disneyland pe șosele apologeții Gretardatei Thunberg. E cazul să repet o întrebare. Dumneavoastră ați cunoscut vreun ecologist care să nu fie escroc? A fi escroc înseamnă (și) a trăi bine din lozinci.

4. Am găsit pe net o declarație a lui Dan Barna, din 2021, despre românii care nu s-au vaccinat. „Ideea că toată comunitatea trebuie să stea la dispoziția unor oameni, aici avem o problemă.” Problema nu e că Barna e cum e și din acest motiv a scos din el această frază strâmb încheiată la nasturii gramaticii. Problema e că și eu am gândit ca acest candidat la Cotroceni care a suferit un accident de trotinetă. Problema și mai mare e că sunt și azi unii care cred că vaccinarea ne-a salvat de pandemie. De covideală ne-a scăpat Zelenski, că altfel ne-ar fi vaccinat și acum soțul Ursulei și parțial eclozații din USR. Și după ce a apărut Zelenski, unii care purtau măști (chiar și când erau singuri în mașină) s-au dus să-i îmbrățișeze pe ucrainenii care purtau și ei măști. E vorba despre măștile indiferenței de pe chipuri.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.007 afisari

8 COMENTARII

  1. de data asta din cele 4 nu am gasit nimic sa-l contrez pe dl Boanchis , am luat-o de la capat si tot n-am gasit .

  2. bombardarea Kievului ca raspuns la provocare,mai precis;NIMENI nu se astepta(nici la Gaza nu se astepta nimeni da’ e mai departe de Moscova)

    breaking news:
    -cica vladutz,baciu si restu
    au cumparat vaxxin PENTRU TOTI PROCURORII !!!!

    3.”iar la vâsle este ecologistul Ciolacu”
    in barca erau 3
    au mai ramas 2.
    (dragnea e diliu:
    la prima bucatareala facea haz de „sarea de bucatarie cu iod”,
    mijloc de preventie dealtfel…)

    4.„Ideea că toată comunitatea ….”
    -e la sectorul penitenciar 4 slogan:
    „traiesti,muncesti,iubesti in S4!”
    e mai greu de iesit dimineata si de intrat seara….
    (na: zero gramatica da’ tot se intelege)

  3. Acum citesc Woody Allen („Apropo de nimic”) – intr-o zi, Titus Popovici („Disciplina dezordinii” , recomandata de Boanchis și găsită cu greu pe net) – in alta zi și Răzvan Boanchis – in fiecare zi. Boier!

  4. bombardarea Kievului ca raspuns la provocare
    a fost o „declaratie de intentie”,acolo erau 50%rushi.

    in Gaza e ge-no-cid
    au 0% „evrei”
    nici macar ostatici;
    stim refrenu din decembrie ’89,
    „terroristi arabi ,terroristi arabi”

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger