1. După revoluție au apărut inflația și glumele răsuflate la TVR. Parcă-i văd și acum pe un domn comicar și pe o doamnă comicăreasă, care nu ratau nicio șușanea: „Leule, de ce vrei tu să te joci cu dolarul și cu marca?” Azi folosim aceeași autoderiziune pe toate temele. Nu poate nimeni să ne înjosească așa cum o facem noi.
2. E bine că nu mai suntem avocații lui Dostoievski și ai lui Tolstoi. Povestea a avut un singur sens: să se umfle intelectual cei care abordau subiectul. Mă mir că nu am intrat și eu în joc, fiindcă de obicei mă ia valul la de-astea. Și am înțeles că aș fi fost jenibil abia ieri, când am auzit monologul ținut la un post de radio. Domnul moderator are vreo 30 de ani și devenise nostalgic. „Vă dați seama cât de tari au fost băieții de la B.U.G. Mafia dacă piesele lor sunt ascultate și azi?” Paraziții de la B.U.G. Mafia au ajuns clasici.
3. Asta de la punctul 2 a fost că „se poate, domnule, să facem nu știu ce în 2022?” Nu-i nimic nou. Dacă pui mâna pe o carte vezi că la fel se întrebau personajele de acum 80 sau 100 de ani. Apăruseră telefonul și automobilul, lumea se credea în miezul tehnicii. „Se poate, domnule, în 1925 sau în 1934 să gândești așa?” Citești frecvent pe facebook „se poate, domnule, să ne închinăm la icoane în 2022?” Da, se poate. Eu știu tema din copilărie. Dar comuniștii de după 1970 combăteau comunismul mai finuț, invocând „revoluția științifică”. Și cei mai marginalizați studenți erau cei de la teologie, care nu erau primiți în asociațiile studențești și nu puteau ajunge gratis sau aproape gratis în stațiunile pentru uteciști – Costinești, Izvorul Mureșului, Pârâul Rece.
4. „E aglomerat în centrul Capitalei, să mergem mai mult pe jos sau să folosim trotinetele electrice” și tot așa, cunoașteți placa. Știți de ce e mai aglomerat, în centrul Capitalei, decât era în urmă cu cinci sau șapte ani? Atenție, eu îmi exprim părerea, nu vin cu vreo soluție, pentru că nu suntem în Coreea de Nord și nu e normal să interzicem ceva. E mai aglomerat din cauza aplicației Waze. Sunt oameni care nu s-ar aventura prin centru fără waze. Câtă siguranță afișează pe străduțele laterale din centru unii care în mod evident nu sunt familiarizați cu locul! Și ca să rotunjim impostura, și eu folosesc waze. Iar acest waze e foarte deștept, creează dependență. Dacă parcurgi un kilometru în nouă minute, pe opt străzi – „ia-o la stânga, ia-o la dreapta” – nu vei ajunge nici data viitoare, la aceeași adresă, fără waze.