1. Nu-mi iau vorbele înapoi. Când scrie, maestrul Vasile Dîncu e un talent de dimensiuni fluviale. Se revarsă kilometric și tulbure, prețios și adormitor, are grația și precizia unui fleoșc. Nu e nici bucătar, nici pescar, dar a pescuit în saramura gazetariei. Dîncu și-a băgat mustața de calif și în fotbalul românesc, fenomen care a decedat de când a intervenit socialistul de Lagavulin din Cluj. A fost detașat în fotbal și dumnealui i-a detașat pe alții la FRF și la CSA Steaua. Ca vicepremier, domnul Dîncu a fost useristul din PSD. A avut mai multe demnități publice decât propozițiile pe care le poate lega în anacoluturile care îl caracterizează, așa că era normal să ajungă și ministru al Apărării. În funcția aia s-a mișcat în limitele prevăzute, până când a zis singurul lucru bun, de când îl știu: că Ucraina și Rusia trebuie ajutate să construiască pacea. Și a fost obligat să demisioneze. Dîncu a spus ce așteaptă o planetă întreagă să spună Joe Biden. Macron a spus-o deja.
2. În plină efervescență tehnologică și foarte apăsata criză energetică, primul pas spre apă caldă este pacea. Vandalii din muzee nu sunt pedepsiți, traficantul transfrontalier e refugiat politic, avem aitiști, dar n-avem apă caldă.
3. Avem, totuși, ceva. Avem vabbing. Ce-i aia? Imediat. Cunoașteți expresia „nu te mai certa cu ospătarul, fiindcă îți scuipă în mâncare!” Îmi aduc aminte de un manager englez de la un cazino din Bucureșți care era foarte scârbos cu ospătarii. Iar chelnerii i-au găsit slăbiciunea. Englezului îi plăcea berea. Lingea câte patru-cinci pe seară. Așa că în fiecare pahar ospătarii adăugau câteva doze de booster cu muci. Azi nu-ți mai scuipă nimeni în alimente. Am evoluat. S-a ajuns la vabbing. În traducere, e la modă ca unele femei să-și folosească secrețiile vaginale pe post de parfum. Înainte să iasă în oraș, aceste doamne emancipate își aplică niște boostere de vabbing pe carotidă, pe obraji, pe încheieturile mâinilor, să fie bine, să facă o impresie bună, să miroasă a saramură în cofetărie.
