Banc din anii ’70 – ’80. Niște reprezentanți ai administrației americane au vizitat Moscova. Era pe vremea când „cel mai mare pitic din lume era piticul sovietic.” Propagandiștii ruși i-au dus pe oaspeții yankei într-o stație de metrou și au început să se laude. „La noi, trenurile sosesc din două în două minute.” „Bine, dar de o jumătate de oră n-a venit niciunul”, a răspuns unul dintre americani. Șeful activiștilor sovietici s-a enervat. „Voi vorbiți, tocmai voi, care îi asupriți pe negri?”
Cam așa-i și în politica noastră în ultimii 30 de ani. Argumentul este „dar era mai bine cu Veorica?” Sau cu Băsescu, Iliescu și tot așa. Le spui panaramezilor că noile partide nu-și aparțin și că luptă împotriva identităților naționale și împotriva limbilor naționale. Că pentru pluseriști contează „identitatea digitală” (ce idioțenie!), nicidecum mama, cărțile, Dumnezeu. Degeaba. „Dar cu Veorica era mai bine?” Atât pot să producă: Veorica și sintagma „Teoria Conspirației.” Dacă n-ar fi existat conspirațiile, manualele de istorie nu s-ar fi schimbat de cinci – șase ori în secolul trecut. Dar și din 2000 încoace s-au schimbat de vreo două ori. Până la cei 50 de ani ai mei, l-am prins pe Marx șmecher, băiat cu statui în RDG, pe urmă criminal și acum iarăși e șmecher, cu statui în fosta RFG.
Și cu Veorica, ne-ați zăpăcit cu îngrămădita Veorica! V-a obligat cineva să o votați? Ultima dată când am participat la un vot, l-am ștampilat pe Paleologu, ca să dau în PLUSR. Și m-aș fi dus și în turul doi, dacă ajungea Barna acolo. L-aș fi votat pe Iohannis, pentru că singurul meu scop în politică e votul împotriva PLUSR.
Pluseriștilor, vă pretindeți de Dreapta, dar atacați Biserica și îl reabilitați pe Marx! Iar din punct de vedere cultural, sunteți vraiște – razna – varză – muci! Vă exprimați cam așa: „OMG (abreviere pentru „O, Dumnezeul meu!”, în engleză, dar care Dumnezeu? – n.m.), aș vrea să fim safe și am un feeling că nu vom fi OK.” În momentul în care patru cuvinte din șapte sunt în giboneza corporatistă, e clar că sunteți niște ființe artificiale. Fake People, ca să înțelegeți mai bine.
Ce îmi place la Fake People e că mănâncă borș împotriva corupției, dar vor rămâne în istorie cu declarația candidă „nouă ni s-a zis că nu merge camera video.” Asta s-a întâmplat când au fost prinși cu sacii de voturi, la sectorul 1. Și apropo de sectorul 1. Dacă fostul primar Tudorache a greșit, să dea socoteală. Dar să plătească și șeful ăla din USR, care a giugiulit fonduri europene de câteva milioane de euro. Exact ca Tudorache, marele userist lucra cu familia.
Și mai lăsați-ne cu poezelele anticorupție, fiindcă nicio democrație n-a avut șanse în fața corupției! Dictaturile au diminuat corupția, dar n-au lichidat-o. Chiar și Stalin a avut corupție „la vârf”. În drumul ei triumfător, Armata Roșie a făcut sute de mii de jafuri. Rușilor le plăceau ceasurile. Pentru un ceas normal te băteau, pentru un Doxa te omorau. Furau și ceasuri deșteptatoare, pe care le purtau ca pe cravate. Iar pendulele erau pe tancuri. Când a căzut Berlinul, soldatul sovietic care a înfipt steagul pe Reichstag avea două ceasuri pe mână. Așa a apărut în prima fotografie. Și pe urmă a fost retușată.