AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDan Barna sau cei 300 de spartani și spartanul de clasa a...

Dan Barna sau cei 300 de spartani și spartanul de clasa a treia

1. Șoferița din Buzău care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă a fost condamnată la nouă ani de închisoare. Doamna este de meserie psiholog. Nu e prima psiholoagă mai psihopupu decât psihopații. Dar sunt convins că avea clienți. Am scris corect: clienți. Pacienți au medicii. După ce a citit știrea, un prieten, la fel de avariat ca psiholoaga din Buzău, m-a întrebat „dar dacă aș lovi un trotinetist, câți ani mi-aș lua? Ieri, pe Calea Victoriei, în alaiul de trotinetiști se strecuraseră și două dudui pe electroroți. Cea din spate vorbea la telefon. Și ar trebui să spunem merci. Peste cinci ani, în loc de telefon, ar putea să aibă o mitralieră și să-i împuște pe șoferi.” V-am avertizat, prietenul meu e nebun. L-am lăsat să continue fiindcă eram curios unde ajunge. „Dacă lovești un trotinetist între 40 și 45 de ani, propun să se dea pedeapsă cu suspendare. Dacă are peste 45 de ani – achitare. Peste 50 de ani – cu obligația de a recidiva.” Un dement, i-am închis telefonul.

2. Ionuț Chirilă, după ce a piedut cu 5 – 0 la Craiova: „Nu îmi explic cum am jucat excepțional 15 minute, am controlat jocul, apoi am căzut.” Cele 15 minute excepționale au durat cât un jet normal (30 – 45 de secunde), nu cât un jet la MISA. Dacă un meci de fotbal n-ar ține 90 de minute, ci un minut, echipele antrenate de Ionuț Chirilă ar acumula 5, maximum 6 puncte în 10 etape. Dar retailerul de pantofi (are magazinul în portbagaj și e spectaculos ca Dobrin, dă cu șiretul) nu s-a oprit. „În loc să murim ca un bolnav de cancer, noi am făcut infarct. Parcă ne-a împușcat cineva din elicopter.” Fii serios, Ionuț, că nu trăgea nimeni, deși tu auzeai niște rafale! Aveai indigestie. Iar aia cu „în loc să murim ca un bolnav de cancer, noi am făcut infarct” trebuie să-l trimită pe patronul de la Clinceni la înțelepciunea populară. Cu Ionuț Chirilă antrenor, „boală lungă, moarte sigură.”

3. Dan Barna: „Cei 300 de la Sparta n-aveau nicio șansă, dar faptul că au stat acolo și au luptat pentru Cetatea lor a făcut să fie respectați.” În urmă cu vreo două săptămâni, fostul președinte al partidului Fred și Barna ne-a vorbit despre „Lex Luthor, Joker, zmei și spâni.” Liderul parțial eclozaților din USR e un erudit. A  rămas la cărțile de Alexandru Mitru și Dumitru Almaș, pe care eu le-am citit în clasa a treia. Și am întârziat cu lectura. Normal era să le citesc în vacanța din a doua spre a treia, dar în vara aia m-am ocupat, pe plaja de la Mamaia, cu matematica. 14:2. Am văzut într-o zi 7 cehoaice care se bronzau fără sutien. Suedezele erau la piscină.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.968 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger