Cauta

Daci puri ca aurul de tigaie și de trompetă

1. În afară de politicieni, care îl invidiază pe Georgescu pentru că a strâns multe voturi cu bani puțini, și de trotinetari, care au boală pe oameni, n-are nimeni nimic cu Georgescu. Dar peste tot în lume favoritul numărul unu e cel mai atacat. În 2025, Georgescu e favoritul numărul unu pentru Cotroceni. Scriu zilnic, în ”Național”, un articol de opinie încă din 1997 și i-am criticat pe toți președinții și pe toți candidații din finalele pentru Cotroceni. Iar chestia asta cu ”presa care influențează alegerile” nu mai ține de când au apărut centurile de socializare. Doar Antena 3 Comedy și-a imaginat că mai are putere, a scornit prostiile alea cu legionarii și putiniștii, iar rezultatul a fost jenibil.

   2. Georgescu se folosește de ura pe care poporul o are față de politicieni. E normal. Și îi va mai merge. Pentru 25-30% dintre alegători nici nu mai contează ce spune Georgescu. Există români care, după ce au pierdut la Caritas, au depus bani și la Gerald sau Mondopresper, și la SAFI sau FNI. Depinde acum cine e Caritasul. Pentru unii e Ciolacu, pentru alții e Georgescu. Dacă Georgescu va ajunge președinte, pesediștii, peneliștii și useriștii au ”merite” mai mari decât el, pentru că ei au exasperat electoratul.

    3. Acum se joacă de-a candidatura și Ponta. E un politician inteligent și nepopular. Ce vrea? Vrea să îi dea cu sâc-sâc-sâc lui Crin Antonescu? Sau lui Ciolacu? Vrea să vadă cum i-ar sta cu procentele lui Geoană? Vrea să fie iepurele lui Georgescu? Unde s-a mai văzut un fost  premier care să fie iepure? Și e vorba despre un premier inteligent, nu despre divinul horticultor (absolvent de liceu agricol) Dacian Cioloș. Ponta are o șmecherie urbană și peste Ciolacu.

    4. Georgescu ar putea să se documenteze mai bine înainte de a scoate năstrușnicii memorabile ca ”Marea din Bolivia”. Marea asta e debarcaderul din Cișmigiu sau ce e? Mai există bărci în Cișmigiu? Că n-am studiat problema. Ucrainenii transportă cereale și pe lacul (artificial) Cișmigiu sau le ajunge rezervația naturală Delta Dunării? Domnule Georgescu, duceți-vă cu barca, dacă sunteți plecat cu pluta, fiindcă am vrut să vă votez doar fiindcă sunteți împotriva progresiștilor care au venit cu izoleta și au îngropat oameni în saci. Flotila aia de izolete când o fac useriștii? Asta e o mai veche propunere a mea.

    5. Să o lămurim puțin și cu dacii. Să presupunem că un om devine părinte la 25 de ani. Pe acolo e media. Deci avem patru generații într-un secol. De la daci încoace sunt vreo 80 de generații. Cine poate să garanteze că toți cei 160 de înaintași ai săi au fost daci? Dar daci puri ca aurul furat în Olanda, nu ca aurul de tigaie sau de trompetă. Dacă pe firul de 160 intra un singur străin, următorul născut era dac doar 50%. Și pe urmă începea marea diluare. Câte minorități naționale avem în Parlament? Dar vreun adulter au făcut statornicii daci?

Ultimele stiri

  • Cutremur la clubul lui Drăgușin. Americanii taie și spânzură!
  • Mize mari pentru high fashion: brandurile pariază pe renașterea luxului
  • VIDEO. Șeful PSD, despre alegerile pentru Primăria Capitalei: „Dacă PNL și USR merg pe o zonă de candidatură comună, e evident că…”
  • Germania, noua putere militară
  • Ursula și… castraveții cornichon
  • Tactica lui Putin pentru controlul elitelor Rusiei
  • Revoluția în sănătatea intimă la Institutul Emmanuel
  • Micro-intervenții senzoriale – cum stimulii subtili pot susține sănătatea holistică
  • Francezii sunt sătui până peste cap de Macron
  • PSD propune ca mamele aflate în concediu de creștere a copilului să fie exceptate de la plata CASS: „Este o măsură absolut necesară și o reparare a unei nedreptăți”
  • Exit mobile version