Cauta

„Cumințenia Pământului” s-a transformat în „Obrăznicia Neantului”

Irina Rimes poate fi ambasador al Zilelor Brâncuși, din moment ce contabilul Vlad Voiculescu a fost ministru al Sănătății. Duduia cântăcioasă „a vizitat lucrările domnului sculptor”. Urcându-se pe majusculele ignoranței, Statul de drept „a vizitat operațiile domnilor chirurgi”.

Noul ministru al Sănătății e peste Vlad Voiculescu. A zis că „un pacient din doi mor inutil în spitale”. Corect se spune „un pacient din doi moare”. Dar frumusețea e dată de moartea utilă și de moartea inutilă. În anii ’70, poetul diliu Ion Nicolescu a scris „ce mulți crocodili sunt în Nil,/ inutil, inutil, inutil”. Tot lui îi aparține capodopera „cârciumioara Trocadero/ are un vin egal cu zero”. E clar, trebuie să intru pe teren! „Vai, ce prost e militianu’, / dar mai prost e Cartianu/ azi și mâine și tot anu’!”.

E adevărat, Brâncuși detesta scrobeala academică. Dar detesta și zevzecii. Irina Rimes e atât de toantă încât toată lumea s-a simțit obligată să-i ia apărarea. Ea nu e o toantă încruntată ca Greta Thunberg. E o toantă senină. Și eu am fost tentat să o iert. Evit tot ce ține de industria muzicoasă și îmi închipuiam că Rimes are 15 ani. Dar am aflat că are aproape 30. Așa că nu vreau să mărturisesc ce cred despre această domnișoară, pentru că aș jigni o vietate care dă lapte și apare pe ambalajul ciocolatei elvețiene.

Nu e Rimes de vină. Principalul vinovat e ministrul Culturii, care ne-a învățat că „oamenii de cultură sunt mai ușor să îi citești că nu sunt de cultură”. Irina Rimes s-a exprimat mai bine că el. „Mă fascinau lucrările lui Brâncuși pentru că nu reprezentau neapărat cum se numesc.” Acel „neapărat” e tot tâlcul. Ministrul Culturii n-are nici un tâlc. S-a născut neted. Sub Băsescu, Ponta, Dragnea, Dăncilă, Iohannis și pletora useristă, „Cumințenia Pământului” s-a transformat în Obrăznicia Neantului.

Brâncuși n-are nevoie de niciun ambasador. Pe 21.02. 2016 am scris așa, în „Național”: „Trebuie să facem un muzeu de artă modernă la București, care să-i poarte numele, și o tabără de sculptură permanentă, o tabăra de sculptură româno – francezo – americană la Hobița. Știu că nu sunt bani, dar am putea contacta Familia Guggenheim, Muzeul Guggenheim, Fundația Guggenheim, ca să ne susțină. Oamenii au lucrări de Brâncuși, iar Peggy Guggenheim, fiica negustorului mort pe Titanic, a fost una dintre iubitele lui Brâncuși”.

Mai subțire cu „popularizarea lui Brâncuși”! De ce trebuie să audă de Brâncuși un gras care merge cu gleznele goale pe trotinetă electrică și are ca unică lectură biletul la casa de pariuri?  Auzi, „vom încerca să-i dezvirginam cultural pe acești tineri”! Mai bine am cere aparatul de sudură, ca s-o lăsăm gravidă pe baba cu chiloți de tablă.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version