1. Aveți și vreun om deștept în PNL? Nu poate exista o „echipă câștigătoare” în același partid.
2. Dar până să apară un om deștept în PNL, a apărut Iohannis la congresul acestui partid. Sasul elocvent ca un Trabant a zis „să facem digitalizarea și să învingem birocrația”. Construcția asta e mai hapciupalitică decât un pleonasm. E în conflict cu logica. Normal că învingi birocrația dacă faci digitalizarea. Mai frumos era dacă Iohannis se folosea, în timpul perorației, și de mâinile sale care mângâie crosa de golf și racheta de tenis, dar rup pixul. Mi-ar fi plăcut să zică „să facem digitalizarea” și să arate spre Cîțu și „să învingem birocrația” și să-l indice pe Orban.
3. Prin apa murdară a politicii Cîțu trecea. Trecea printre peneliști. Dădea mâna cu șapte – opt și pe urmă se lubrifia cu dezinfectant. Mai dădea mâna cu alte șapte-opt bucăți, iarăși dezinfectant. Mi-am zis „ia uite, dom’le, cum se spală Cîțu pe mâini de liberali!” Cred că ăia erau din echipa Orban. Când s-a întâlnit cu Iohannis, Cîțu a ciocnit pumnul. Bravo, băieți, bravo, ați mai dat un upercut în falca istoriei!
4. Cîțule, dacă tot ai câștigat, am o rugăminte! Nu-i lași deloc pe useriști, nu-i lași, nu-i lași, îi toci pe unde îi prinzi! Vezi că Vlad Voiculescu a zis că vaccinarea n-a reușit pentru că nu le-ai dat bani panaramezilor supremi numiți influenceri! Ia-l, Cîțule, ia-l! Tot ce a fost rău la PNL este o splendoare în raport cu USR. Nu e prima oară când susțin că globalizarea e același lucru cu „Proletari din toate țările, uniți-vă!” Ia uitați cum am scris pe 07.08. 2015 în „Național”. „Un mare scriitor român i-a spus altui mare scriitor român, când s-au certat, că toată viața n-a făcut decât să stilizeze Proletari din toate țările, uniți-vă! În 2015, U.E (a nu se confunda cu Europa Națiunilor!) a ajuns la șlefuirea supremă. Proletari din toate țările, uniți-vă s-a transformat în Bancheri din toate țările, jefuiți-ne! În România, aroganța bancară începe de la badigard și de la cucoana proptită la ghișeu. E suficient să treci pragul unei bănci ca să te simți ca pe vremea lui Ceaușescu la Serviciul Pașapoarte. Totul e complicat, nu se rezolvă nimic, dar casiera de C.A.P. te privește cu superioritate și scuipă filoxera neologismelor pe dantela limbii române”. În 2021 nu prea mai sunt casiere. Mâncarea pe cartelă și îmbrăcămintea pe puncte din anii ’50 au fost înlocuite de Internet Banking.
5. „Toți pentru Justiție!” La Pro TV. Doamna Mihaela Rădulescu este jurat la o emisiune. Arată super – mega – wow – like – share. Nici nu-i dai 25 de ani și 52 de operații. Sau invers. Și a mărturisit că se menține așa pentru că e la dietă și face sport. Sportul, tot sportul! Mereu am spus că niște genunchi bine antrenați fac minuni.