E mult spus ca l-am cunoscut pe Cristian Sima. L-am vazut de aproape. Se intampla in 2000 sau 2001, la un restaurant. La masa, lume amestecata. Ziaristi, actori, persoane din fotbal, oameni de afaceri seriosi, dar si din aia aflati pe liziera legii. Unul dintre ei ne-a spus ca “vin si io cu unu’ care arata mai ceangaliu, dar sa nu-l luati la misto, ca am o combinatie cu el!”.
Intr-adevar, Sima era cum ne avertizase amicul. Mototolit – si vestimentar, si fizionomic. Dar cand deschidea gura, iti schimbai impresia. Era spontan, logic, cult, taios. Unul dintre noi, baiat care nu prea le are cu exactitatea, a plonjat pe taram cultural. Sima l-a pus iute la punct. “Chestia asta a avut loc acolo, nu unde ai zis matale, si s-a petrecut in 1793, nu in 1847. Cu vrajeli din astea du-te in emisiune la Ioanitoaia, ca aici nu tin! “. Mi-a placut de el. Era sarcastic, dracos. Dar in mailurile catre ziaristi m-a dezamagit. Noi avem o adevarata literatura epistolara. Sigur ca nu ma asteptam ca Sima sa se ridice la nivelul scrisorilor trimise de Caragiale de la Berlin. Nu-mi inchipuiam ca se va apropia de virtutile literare atinse de Emil Brumaru, dar nici asa slab nu-mi imaginam ca e. “Voi scrie si maine, daca voi mai trai”. Astea sunt smiorcaieli de adolescenta care isi ameninta cordacul ca se sinucide si ia 3 aspirine.
Pana la urma, insa, ce-a facut Sima? Daca am considera ca bursa e o statie, atunci aceasta institutie se afla departe de banca, dar in preajma cazinoului. Cand pierzi la cazino, ceri banii inapoi? Mi-a mai placut ceva. Un ziar a dat titlul “Profesorul distrat”. Exact asa il porecliseram noi pe Sima, in acea seara. L-am mai vazut, de cateva ori, la Trattoria Roma. Ne sunam “ba, e aici si profesorul distrat! ” Cu berea si laptopul langa el. Si imbracat in camasi cu carouri. De la distanta, puteai sa-l confunzi cu fata de masa, ca-i si pitic, da-l naibii! Eu nu-l judec prea aspru. Sa se spele cu el pe cap cei care l-au luat in serios.