Campania electorala loveste si literatura. Lumea scriitorilor s-a polarizat ca in ’90. Se sparg iarasi prietenii de-o viata, se cearta mentorii cu discipolii si isi pun piedici ca santieristii, in pauza de masa.
Diferenta e ca acum sunt in joc mai putine principii si mai multi bani, iar prestigiul nu mai conteaza deloc. In critica literara, Alex Stefanescu a fost scutierul lui Nicolae Manolescu. Rotofeiul cabotin Stefanescu isi asuma cu mandrie pozitia. Emulului (ma distrez cand ma gandesc la un emul sarit de 120 de kilograme si de 60 de ani) ii lipsesc intuitia, profunzimea si curvasareala maestrului. Cand se pronunta aiurea, cand e partizan sau cand neglijeaza pe cineva, Manolescu o face de pe piedestal. Alex Stefanescu se expune mai mult, da limbi gretoase, dar scrie mai vioi decat Manolescu si e unul dintre putinii critici care exceleaza in genul umoristic. Stau marturie jurnalele sale, cu scriitori in vacanta si cu poetese nimfomane, cu usi de autobuz care vorbesc si cu cetateni carora le cad in cap porci, pe strada. Are cateva intamplari amuzante si cu Manolescu. Intr-una povesteste ca o calugarita il astepta pe „dom’ profesor” de 3 zile, la redactia „Romaniei literare”. Tot ce a avut de spus Manolescu a fost „iti dai seama cum miroase, daca doarme pe culoar de 3 zile!”. Recent, Alex Stefanescu s-a suparat pe mentorul lui, pentru ca acesta i-a refuzat un articol in care il critica pe Ponta, iar Elena Udrea era prezentata ca „un om politic demn de pretuire si respect”. Bineinteles ca presa a preluat subiectul, a carui miza poate fi dezvoltata intr-o singura fraza. Alex Stefanescu e candidat ARD pentru Parlament, iar incoruptibilului Manolescu i-a promis Ponta ca-si va pastra sinecura de la UNESCO. Cum e mai bine sa concluzionez? Sa dau tare, cu „jenibil, tovarasi!”, sau sa fiu ingaduitor, mergand pe varianta „asa e viata”?