1. Bolojan ajută România. Adică pe ”ceilalți bugetari” (sintagma nu-mi aparține). Pe corporatiști. Guvernul va legaliza transferul preferențial al profiturilor obținute de multinaționale. În cazul ăsta, transfer o fi tot aia cu externalizare? Dacă, până acum, corporațiile aveau un impozit de 1% ”la transfer”, acum nu-l vor mai avea și li se va permite să ”transfere” și 3% din venit. Acest 3% din venit poate să însemne, zic specialiștii, mai mult decât 16% impozit pe profit.
2. Dar cea mai frumoasă manevră se numește ”Oengiștii devin bugetari”. Nevestele, amantele, nepoții vor debranșati de la țâța Statului. Și e foarte bine că vom scăpa de sinecuriștii pesediști și peneliști. Dar e groaznic că ei vor fi înlocuiți cu propagandiștii trotinetari. Suntem ca într-o pădure în care cei care clamează că protejează flora și fauna sunt, de fapt, cei mai cruzi vânători. Vânători de funcții. Ieșind din pădure și plonjând în mlaștină, putem spune că România useristă are mai multe tulpini decât rădăcini, iar trotinetarii sunt ca mătasea broaștei, adică au apărut din străfunduri de baltă.
3. Imediat după Colectiv, România a fost distrusă prin robespierrismul de feisbuc. Atunci a ieșit din mușuroaiele internetului acea vermină care terorizează România de zece ani. Se știe că TROTINETARII N-AU CITIT NICI CÂT DANIELA CRUDU ÎNTRE DOUĂ NUMERE. Totuși, le dau un sfat. Să caute pe google, că aia e biblioteca lor, schița ”Tempora…” de I.L. Caragiale. O să le ia cinci minute să o citească. Oricum, mai mult nu rezistă, dar ei le știu pe toate. Vor descoperi personajul Coriolan Drăgănescu. Acest Coriolan este corolarul ”activității” lor. Bă, panaramezilor, cinci minute! Nu v-am cerut ceva greu.
4. Cu useriștii de 20 – 25 de ani n-am nimic. Și eu, când eram tânăr și mi-am luat carnet de conducere, credeam că nu există nimic mai important, într-o mașină, decât claxonul.
5. Ce portițe de scăpare avem? Niciuna. Povestea cu Georgescu la putere în octombrie sau noiembrie mi se pare o aberație. Pe Ceaușescu nu-l mai voia nimeni încă de la începutul anilor ’80 și am scăpat de el datorită contextului internațional – Gorbaciov, Zidul Berlinului. Iar Băsescu a devenit mai puternic după ce a fost suspendat. Așa că Nicușor rămâne la Cotroceni. Poate fi înlocuit Bolojan. Cu unul ca el, din păcate. Un executant schimbat cu alt executant, ca să se dea satisfacție poporului. Pentru două săptămâni. Singura șansă e să fie pus premier un liberal (pe pesediști chiar nu-i mai vrea nimeni) care să țină calamitățile useriste departe de Guvern. Greu de crezut. Problema nu e Bolojan sau succesorul lui Bolojan. Problema e să plece Ursula. Dar până atunci, USR va distruge România.