Cauta

Crin Antonescu și lumea lui Georgescu

1. Trump scoate SUA din Organizația Mondială a Sănătății. În traducere, nu vom avea pandemii, carantine și alte izolete în timpul mandatului său. Și mai e ceva. Nu mai poate orice P. Ulică Frânaru  să se răstească ”ești conspiraționist!” Dar cu miliardul dat pe vaccinuri cum facem? Acel miliard l-au plătit niște trotinetari români în numele României. Pacostea globalistă, nu România, trebuie să deconteze.

   2. Un creator (mă rog) de modă profund userist a făcut-o țoapă pe Melanie Trump. Nu i-au plăcut hainele și pălăria de la zaiafetul de instalare. Ținuta era cam de Jennifer Lopez pe sobrietate, nu de primă doamnă, dar ea a vrut să transmită un mesaj mai puternic decât al soțului. ”Io nu sunt doar nevasta celui mai tare om din lume. Io sunt cea mai tare gagică din lume.” Și a reușit. Tupeul femeilor superbe din Europa de Est. Îl au și româncele, și rusoaicele, și ucrainencele, și iugoslavele. Și bravo lor! La Melanie Trump a fost mai mult decât tupeu. A fost trufie. Când în sală se află și otrăvuri ca Hillary Clinton și Kamala exact așa trebuie să te porți. Mi-aș dori ca Melanie Trump să nu scrie vreo carte, cum au făcut aia a lui Obama și cotoroanța profesionistă Hillary Clinton. Melanie, rămâî așa, că ești bine de tot!

    3. Ca să-i iasă o paralelă între mineriada din 1990 și protestele suveraniștilor, subtilul, mult prea subtilul domn Gâdea l-a adus în studio pe un domn general. Îl cheamă Pițu. Nu știu cine e. Nu vorbea rău. Dar ziceai că-i Liviu Vârciu. Am văzut locotenenți mai bătrâni decât domnul general. Sper că e deja pensionar, după ce s-a jertfit la Mărășești. Și în alte ”teatre de război”. Când aud de ”teatrele de război” mă gândesc instantaneu la soldatul Puiu Călinescu și la cele mai periculoase arme. Praștia, țeava cu cornete, crăcanul cu invizoace.

   4. Și Crin Antonescu vorbește bine, nu pot să neg. ”Lumea domnului Georgescu e o pajiște, în care sărim toți de pe cal, înotăm în ape reci. E o proiecție ireală, seamănă cu un drog, Dumnezeu e monopolul nostru, Dumnezeu pare să ne servească pe noi. E o blasfemie, e o caricatură.” Crin are dreptate. Călin Georgescu îmi amintește de un securache în rezervă. Pavel Coruț. Un semianalfabet paranormal care avea o bună digestie literară. Putea să defecheze o carte de la micul dejun pânâ la prânz. Dar mai e o chestie pe care n-o spune Crin și o ocolesc toți. După ce nenorociri bugetare au produs PSD și PNL în ultimii 35 de ani, după ce USR a distrus România în Piața Victoriei (îndemnul fascist ”Cine nu sare ia condamnare!”), în epoca molimei și de când a inceput războiul de vizavi, ei bine, după toate astea are voie și Georgescu să o ia pe ”pajiște”, cum zice Crin. Georgescu o ia chiar prin bălării. Dar asta-i situația. România l-a avut ministru al Sănătății pe contabilul incert Vlad Voiculescu. Ce au făcut useriștii dupa Colectiv a fost mai toxic pentru societate decât tragedia inițială. Așa că mai spune, Georgescule, niște hapciupaleli!

Ultimele stiri

  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Alertă națională. În plină criză energetică și cu prețuri majorate, profiturile Hidroelectrica s-au prăbușit
  • Exit mobile version