1. Țineți minte „tranziția” din anii ’90? Da, aia a fost „tranziția”, întinsă pe 30 de ani, de la „socialismul multilateral dezvoltat” la „Marea Resetare” de după 2020. La 31 de ani de la revoluție, domnul Cîțu a constatat că „a crescut puternic puterea de cumpărare”. Daaaaa, și a slăbit slăbiciunea! Iar Cîțu este partea luminoasă a guvernului, pentru că acolo există și USR. Singura tranziție demnă a fost după abdicarea Regelui Mihai. Boierul își chema șoferul și menajera și le spunea „nu am cum să vă mai țin, dar vă învăț cum să vă salvați: dați-vă de partea comuniștilor! Și turnați-mă cât mai mult, fiindcă oricum voi fi arestat!”
2. Sunt curios ce minuni va mai face, săptămâna asta, Clotilde. Misiunea ei continuă. Misiunea de a fi în slujba românilor. E topită după români. De-aia a și câștigat mai mulți bani în România decât în Franța.
3. Nu m-am uitat prea mult la meciul Austria – Macedonia de Nord, dar am înțeles că lumea bună (care a fost de două ori la Viena și de trei ori la schi) s-a simțit datoare să țină cu Austria. E foarte bine, mai ales că Austria ne-a ajutat și financiar – cu benzinăriile, cu firmele de asigurări, cu exploatarea lemnului, cu băncile. Eu am fost „imparțial” (ador acest cuvânt), ca atunci când văd un film de aventuri, iar spărgătorii de bănci și victimele au aceeași profesie.
4. Iar au apărut texte sulfuroase care îi incriminează pe G. Călinescu și Sadoveanu pentru că au refuzat moștenirea lui Brâncuși. La ședința din 7 martie 1951 au participat Sadoveanu, G. Călinescu, V. Eftimiu, K.H. Zambaccian, Camil Petrescu, Perpessicius, Jean Al. Steriadi, Al. Graur, Al. Rosetti, Geo Bogza, I. Jalea. Academicienii și ceilalți intelectuali n-au avut nicio vină, hotărârea o luase Leonte Răutu. Dacă s-ar fi opus, se duceau la pușcărie, iar opera lui Brâncuși oricum n-ar fi intrat în posesia Statului. Ca să înțelegeți perioada, vă dau un exemplu pe care l-a furnizat recent televiunea publică ajunsă pe mâini useriste. Duminică, TVR 2 a difuzat un film românesc, „Aproape de soare”, făcut în 1961. Deși Stalin murise de opt ani, deși se terminase „obsedantul deceniu”, realismul socialist încă iradia. Florin Piersic și Vasilica Tastaman erau în costume de baie pe o pajiște și vorbeau despre siderurgistul fruntaș Todor baci, Tastaman s-a dus lângă un copac și a spus că „aici combinatul își dă mâna cu pădurea”. Aaaaa, era să uit! În „combinat”, Florin Piersic își mangâia obrazul cu o bucată de oțel. „Producerea oțelului mi s-a părut, vorbind cu toată exactitatea, operațiunea omenească cu desăvârșire măreață. (…) Realizatorii filmului cred în măreția unei șarje, cred artistic, căutând și găsind deseori semnificația emoțională, acolo, în fața cuptoarelor. Scenele de muncă sunt puternice, vibrante, create dinăuntru”. Așa erau vremurile, așa pretinde site-ul Cinemagia că ar fi scris Radu Cosașu în cronica din „Contemporanul”. Mai rău e că mulți useristi scriu azi pe linia asta și nu au talentul domnului Cosașu.
