AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisCovid - Război - Stagflație

Covid – Război – Stagflație

Panica e un dușman mai drăcos decât rușii. De ce faceți cozi la pașapoarte? De ce vă scoateți ăia 2000 – 3000 de euro din bănci? Sau chiar 30.000 – tot aia e. De ce umpleți canistre (de plastic!) cu benzină? Chiar sunteți mai proști ca în 1985, când se căra benzină cu trenul, de la București în provincie, în canistre metalice verzui de 25 de kile? „Românașul și canistra/ au fugit pe la Silistra,/ românul nu-i prost degeaba/ s-a pierdut prin Bekescsaba.” Nu insist prozodic cu aventurile româncelor prin Gyula. Versurile, fiind slabe, mi-au ieșit imediat, dar să scriu Bekescsaba mi-a luat ceva.

Să presupunem că ne vor ataca rușii. Vom fi a cincea sau a șaptea țară atacată. Deci ar fi război mondial. Unde mai fugiți dacă e război mondial? Unde-i mai bine într-un război mondial? La tine acasă – în beci sau la rudele de la țară – ori în străinătate, unde nu știi drumurile? Drumurile din străinătate nu le știe nici Putin. Sau se face că nu le știe. Vreți să lungesc poezeaua cu canistra și Gyula?

Apropo de drumuri. Deputatul Băltărețu a propus ca indicatoarele din România să fie și „în limba ucraineană”, ca să se descurce refugiații. Rușii n-au și ei același alfabet, Băltărețule? Băltărețu e userist, ce putea să fie? Useriștii nu ratează niciun prilej de a fi niște lozincarzi jenibili din același motiv pentru care prietenele lui Băsescu din justiție purtau uniforme (robe): ca să se deosebească de oamenii cumsecade.

Băltărețule, vezi că refugiații din Ucraina au găsit drumul și fără ajutorul Generației Gadget!. Marți seară, la ora 18, în parcarea din fața Hotelului Athenee Palace (pentru țăranii de oraș – Hilton) am numărat eu 17 mașini cu numere de Ucraina. Parcarea la Athenee e 10 lei/ora și gratis (nu știu dacă o mai fi gratis) dacă ești cazat în hotel. Miercuri dimineață, la 7.45, rămăseseră la Athenee doar 9 mașini cu numere de Ucraina. Se pare că alealalte au găsit un drum (și) mai bun fără prețioasele indicatoare useriste.

Nu pot să-mi revin după știrea „românii vor să plece”. Vreți să va prindă pacea prin străinătate cu plozii nevaccinați? După război va fi sărăcie, dozele de vaccin deja produse și livrate trebuie să dea în jos prețul benzinei.

Totuși, ne-am îmbogățit. Cu un cuvânt. Stagflație. A apărut în presa de specialitate și e o combinație între război și stagnare economică. Acum suntem în stagflație. Dacă tot îi admirați pe ucraineni, apărați-vă țara, vitejii mei, fiindcă au obosit și eroicele corporații. Întâi au externalizat profitul, pe urmă au ajutat refugiații prin oengeuri – suveici, nu știu dacă vor mai avea bani și pentru voi. Uniți Salvăm România de Stagflație!

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.853 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger