Saptamana asta vom vedea la televizor imagini de la Revolutie si o vom cinsti ca pe un pahar de vin ciocnit cu un prieten pe care nu l-am vazut de ani buni.
Cateva secunde zilnice de emotie si gata. Revolutia a devenit o blazare, au uitat-o chiar si cei care ii datoreaza imens. Trec la concret, ca de vrajeala sunteti satui. Intotdeauna am nutrit admiratie pentru romanii tirati in Vest, inainte de ’89. Acum imi dau seama ca multi dintre ei nu meritau investitia de respect. Am reintalnit, prin 2010, o familie de romani stabilita in Franta, la inceputul anilor ’80. Stimabilii n-au emigrat din ratiuni politice. Au fost chiar membri de partid si au si azi bataturi in palme dobandite pe timpul cand il aplaudau pe Ceausescu. In Franta n-au realizat si n-au acumulat nimic. Acasa erau niste intelectuali onesti, dar fara explozie, iar in Occident au vegetat la periferia profesiei lor, pe care au exercitat-o cu pauze consistente si succese ioc. In urma cu doi-trei ani, li s-au retrocedat cateva imobile ale bunicilor cumnatilor unei verisoare vitrege de gradul III. Le-au intrat in cont niste milioane bune de euro si au fost in Romania de doua ori. O data cand au depus actiunea si a doua oara cand au luat banii. De atunci, cuvantul-deviza al familiei este voiaj. „Draga, nu vazuseram castelele din Scotia, piramidele din Egipt, iar fetita n-ajunsese, saracuta, niciodata in Bali”. „Fetita” are o agenda foarte aglomerata. Au semnat acolo senegalezi, sirieni, napoletani. Cred ca n-au ratat-o nici calugarii budhisti sau eunucii nemuritori ai Stambulului. I-am intrebat daca, atunci cand si-au ridicat malaiul, s-au dus sa depuna si ei o floare la Cimitirul Eroilor, din Bucuresti. M-au privit ca pe un zombi. „De ce sa depunem?”. Nu fac pe viteazul, recunosc ca am tacut, desi ar fi trebuit sa le spun „de-aia, ca daca n-ar fi murit copiii aia, v-ar fi dat comunistii ce-i dau senegalezii «fetitei» voastre!”.