Prima zi de școală din 2019, anul pre-Covid, e undeva la capătul timpului. Dacă unui copil de clasa întâi îi cădea creionul lângă bancă, îl culegea de pe jos râzând. În 2020, ca să-și ia creionul, copilul trebuie să fie la fel de atent ca atunci când traversează. Privește cu teamă în stânga, privește în dreapta. Creștem o generație de ginitori.
Acești copii de șapte, opt, zece ani trăiesc într-un film urât și nu mai pot să creadă în basme. Ce pretenții să mai avem de la ei după ce guvernele Lumii le-au oferit o copilărie retezată?
Acum ar fi logic să urmeze comparația cu acele zile de 15 septembrie din anii ’70 și ’80, când părinții de azi erau elevi. Dar pe cine interesează? Suntem dinozauri. La începutul acestui mileniu, erau făcuți dinozauri oamenii născuți înainte de Al Doilea Război Mondial. Ziarul „Cotidianul” declanșase o campanie scrântită – „Generația expirată”. I-am apărat pe oamenii de 65 – 70 de ani, cu un pamflet care i-a torpilat (să fim serioși, nici nu l-au citit) pe panaramezii de la „Cotidianul”. Titlul era „Generația neînsemnată” și îi descria perfect pe acei nesimporci. Dar cea mai deșteaptă replică n-a livrat-o vreun scriitor sau vreun filosofache. Și era normal să fie așa. Noi nu avem ziariști și scriitori buni sau răi. Noi avem antipatii și găști. Ei bine, replica a dat-o Dan Spătaru. „Suntem dinozauri? Dinozaurii erau puternici. Dinozaurii mai au ceva de spus și după ce mor. Dinozaurii nu sunt ca șopârlele.” Așa e. Despre dinozauri se fac filme și acum. Dinozaurii te sperie. Șopârlele provoacă repulsie.
Astăzi, primești certificat de dinozaur pe la 45 de ani. Chiar la 40, dacă nu ești bărbos, dacă nu vorbești giboneza corporatistă, dacă nu tragi pe nas, dacă nu te urci pe trotinetă ca să încurci oamenii, în trafic, dacă nu ești un prostobou care frecventează Centrul Vechi. „Centrul Vechi” – altă idioțenie! Ăla e Centrul Istoric. Și în prima parte a secolului XX, și pe timpul comuniștilor, și în primii 20 de ani de după revoluție, pe Lipscani se duceau căruțașii sau șoferii de camion, ca să mănânce tuslama. Iar de îmbrăcat – de acolo își cumpărau haine subretele ante și interbelice și țărăncile de oraș de pe vremea comunismului. Adevăratul Centru Vechi e Calea Victoriei.
După Generația neînsemnată a apărut Generația de plastic. Odangiii lui Ceaușescu își așezaseră protectorul pe axa Burebista – Mircea cel Bătrân (după ’85 i se zicea Mircea cel Mare, pentru a fi evitate anumite asocieri ofensatoare) – Mihai Viteazu. Generația de plastic – adică pluseriștii – îi are ca străbunic pe Marx, ca bunic pe Troțki și ca tătic pe Che Guevara. Pluseriștii sunt niște Che Guevara de tastatură și de mouse (Mickey Mouse) prin jungla blocurilor de metal și sticlă.