1. Echipa națională a scos un rezultat bun cu Lituania pentru că Lucescu este, cred, singurul antrenor din lume care putea aduce plusuri, inclusiv pe tabelă, din toate cele patru schimbări – Ianis Hagi, Alibec, Olaru, Mitriță. Eficiență maximă, într-un fotbal care juisează de 24 de ani la bârfoteca “de ce n-a jucat Dobrin în Mexic?” Probabil că din motivele expuse zilele trecute de un fotbalist despre care Balaci spunea “a fost peste mine, Hagi și Dobrin”. Mă refer la Ion Dumitru. Dumitru nu făcea parte din “grupul Dinamo”, care l-ar fi “lucrat” pe Dobrin. Dacă Lucescu ar fi antrenat naționala în Mexic, sunt convins că Dobrin ar fi jucat măcar un sfert de oră contra Braziliei și se termina discuția. Lucescu nu e rigid cum era Angelo Niculescu și ar fi trecut peste amenințările lui Dobrin – “lasă că am vorbit cu nea Jenică și o să vă încondeieze el cum trebuie. Să vă învățați minte.” Nea Jenică era Eugen Barbu. Am citat din cartea “Corabia cu 11 pasageri” de Angelo Niculescu.
2. Și apropo de cărți. Colegii scriitorului Ciucă, acești “ostași aflați în slujba țării”, au ajutat foarte mult echipa națională. E vorba despre echipa națională a Lituaniei. Terenul, administrat de Armată, a fost la înălțimea salutului ostășesc. Rezervație naturală protejată. Adică un fel de Delta Dunării. Le mulțumim foarte mult ostașilor în slujba țării. Normal ar fi să mai primească niște bonusuri la pensiile speciale. Sunt dispus să vin cu scuze dacă vor desființa chestia aia bugetofagă numită CSA Steaua.
3. Toată lumea vorbește despre cartea lui Ciucă. Nu e grav că a apărut o însăilare despre viața lui. Grav e că PNL, partidul inițiativei private, a vrut să câștige puncte electorale dintr-o autobiografie cazonă. Două vorbe și despre Mircea Dinescu, pentru că a fost atacat după ce a făcut reclamă povestioarelor cu accente ostășești și efecte școlărești pe care le-a semnat Ciucă. Fiind unul dintre puținii noștri disidenți autentici, Dinescu și-a câștigat dreptul, în decembrie 1989, să susțină pe cine vrea el în democrație. În 1981, în volumul “Democrația naturii”, Dinescu a luat la mișto armata (asta-i interpretarea mea) în poezia “De trei ori cartof”. Era perioada în care soldații erau trimiși să strângă recolta. Citez: “ca dintr-o mașină molotov,/ saltă-n coajă veselul cartof/ sfârâi și eu ard ca un fitil/ în cartoful moale și civil.”