Cauta

Coana Chirita a vazut Star Trek

Si-a facut Ciolos partid. Mi-a fost mai usor sa-i uit titulatura decat s-o aflu. Din punct de vedere doctrinar, va fi o chestie care-si da cu Stanga-n Dreapta. Intr-un hogeac al neomarxistilor atei se va construi postcapitalismul.

In partid – numai lume buna. Oameni de afaceri cu Statul, oengisti si odangii ai corporatismului. Va rog sa va uitati pe site-urile de investigatii! Aproape toti ministrii tehnocrati, ulterior membrii USR, au avut afaceri cu Statul.  Ministerele au mers bine sub Ciolos, dar Sanatatea a stralucit. Chirurgii au fost prezentati drept infractori, iar farmaciile erau adrese ale fericirii. Pe post de panaceu – sacosa de supermarket, burdusita cu medicamente. Acest partid va avea si o limba a lui. Fanus Neagu i-ar fi zis caracalpaca. Eu ii voi spune pasareasca mutantilor corporatisti. Ca sa va obisnuiesc cu scranteala asta, va propun un exercitiu. Ziaristul Horatiu Ciornei a ajuns la izmeneala Forbes Woman, unde urechile i-au fost ciomagite de ganditoarele de la multinationale. Horatiu e un martir. Nu numai ca a avut rabdare sa asculte. A avut eroismul sa si noteze. Eu doar copiez si obosesc.”Leadership, mixitate, job description, gender equity, inovation hub, millenials, inovation mind set, modele disruptive, unique sell in proposition, reshaping the future, wow factor, statementul meu, mindset de antreprenor, antreprenorial thinking, brand challenger, driving progress, content, eard media, risk taking, confort zone (nu esti un idiot plenar daca nu folosesti expresia „a iesi din zona de confort”, n.m.), neexersarea discernamantului in detrimentul curajului, deviceless, atmosfera groovy, leadership throw well-being”.

E foarte limpede, nu? Ba, fetelor, ce sa va transmit? Mai bine va dadeau escrocii de la multinationale inca 200 de euro la salariu si va lasau sa va exprimati omeneste, ca mamele voastre cand fac zacusca. Daca mi-ar fi zis cineva, in urma cu 25 de ani, ca asa se va vorbi in 2018, i-as fi raspuns „ba, baiatule, daca ai baut ceva duminica la pranz, nu te mai uita dupa-amiaza la Star Trek!” Caracalpaca asta de simpozion are si traducere. „Coana Chirita a vazut Star Trek”.

Voi termina tot cu partidul lui Ciolos. Am inteles ca vaneaza voturi de la PNL si USR. Adica e o mosmoanda eterogena de unu la suta. Dar va atinge 10 la suta  cu ce vor baga Securitatea, ambasadele si diaspora in aceasta alcatuire ciudata. Pe diasporezi ii nedreptatesc si le prezint scuze. Dar asa sunt eu, sincer si ma costa. Va fac o confidenta. Am insotit multe grupuri, in strainatate. Eu acolo vreau sa vad piete si carciumi, catedrale si muzee. Cel mai nasol e cand apare cate un diasporez, care imi mananca din timp in holul hotelului, incercand sa-mi povesteasca una, alta. Intotdeauna ma eschivez. Imi pasa de experientele lui la fel de mult cat ii pasa lui de experientele mele de supravietuitor in Romania si de experientele mele de calator in tara in care el munceste.

 

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version