Claudiu Niculescu nu a fost fotbalistul meu preferat. Am mai scris ca avea detenta de clatita, frane mai bune decat vitezele si ca i-as fi pus un scaunel la mijlocul terenului si-l trezeam eu, cand era o lovitura libera. Dar calitatile lui depaseau defectele. Acele lovituri libere le batea extraordinar.
Nu ma sfiesc sa-l compar, din acest punct de vedere, cu Lita Dumitru, Hagi sau Orac. Claudiu lovea mingea cu eleganta lui Beckham. Chiar a fost un Beckham mai asa, mai de sudul Romaniei. La noi, 98% sunt jucatori si 2% fotbalisti. Indolentul Claudiu era fotbalist. Un fotbalist sclipitor, uneori. S-a retras, s-a facut antrenor. Habar n-am daca-i unul priceput sau nu. E la inceput. Dar nu-i posibil sa fie atacat barbar de mondena Ana Maria Prodan, o zvapaiata (si am scris cu menajamente, se potriveau cuvinte mai dure) aflata deja la o varsta de tanti. Are copii acasa si se comporta ca pe vremea cand navalea in holul Hotelului Caraiman, din Sinaia, ca sa le ia masurile dinamovistilor din generatia Lupu si Prunea. Azi, ne invata cum sa ne comportam in fotbal, dar o trag de tanga vechile apucaturi. S-a dus cu reality show-ul in cantonamentul jucatorilor, la 7 dimineata. Dorea sa vada care dintre ei s-a sculat primul. Zburdalnica purie, macar dintr-un singur motiv ar trebui sa respecti mai mult lumea din fotbal! Daca oamenii tac, nu inseamna ca au uitat cine esti. Au bun simt, dar nu-i exclus sa le vina cheful sa (te) povesteasca.