1. Jina. Toată România urbană cumpără mezeluri de la Jina la fel cum toată Europa ia apă plată Evian. Câteva izvoare, câte sunt la Evian, ar putea acoperi cel mult 30% din cererea existentă în Franța, dar cu apă desalinizată din ocean e satisfăcut tot continentul. Mezelurile de Jina se vând în toate piețele mari din România. Și a ieșit scandal la Jina fiindcă nu vor ciobanii să se vaccineze. Vânzătoarea mea preferată din Jina a lipsit vreo două luni de la prăvălie, la începutul anului. A avut Covid. Nici în septembrie n-am văzut-o. A zis că „mi-au murit niște rude”. În timp ce îmi povestea, în magazin a intrat un al treilea cumpărător, deși au voie doar doi. Recunosc, m-am uitat strâmb. Dar domnișoara de la tejghea a spus „intrați, intrați fără grijă, fiindcă n-avem Covid aici!” Morala: de ce cumpăr eu mezeluri, dacă știu că nu sunt sănătoase?”
2. A murit poetul Ion Gheorghe. În anii ’80, Suzana Gâdea, ministru al Culturii (o gospodină puțin mai citită decât panaramezele din politica de azi), l-a întrebat pe Ion Gheorghe dacă e rudă cu Ion Gheorghe Maurer.
3. Cioloș va fi mereu ce vor alții să fie el. A fost propus premier chiar dacă partidul lui (mai) are 8%. A fost prim-ministru (2015 – 2016), lider de grup în Parlamentul European și a ieșit președinte al USR fără să se întrebuințeze prea mult. Cioloș e ca un portar de fotbal care apară pe un teren mocirlos, nu primește gol nici din loviturile de la 11 metri și ajunge la vestiare cu tricoul curat și uscat.
4. Va fi frumos cu Cioloș, vom avea imnul de Stat „E scris pe curcubeu Unire”.
5. Tot aud că Dacian Cioloș e „iepure” și nu va fi prim-ministru. Și dacă va fi? Am un banc vechi. Se spune că Stalin voia să omoare toți urșii, fiindcă i s-a raportat că urșii îl înjură în cercuri intime. În consecință, iepurii au încercat să fugă din URSS și au fost prinși la frontieră. „Bine, dar voi nu sunteți urși!”, le-au zis grănicerii. Iepurii au răspuns cu întrebarea „și cum dovediți?”
6. În „Jurnal de atelier” (carte apărută în 1978), Aurel Baranga a povestit că în anii ’50 a ajuns la o recepție în China. A stat între un activist român („nu vorbea bine nicio limbă, fapt care nu-l împiedica să corecteze manuscrisele lui Sadoveanu”) și un activist chinez („chinezul nu știe niciun cuvânt străin și eu, bineînțeles, nicio vorbă în chineză). „La al zecelea fel, nenumărate crustacee, scoase cu bețișoarele din samovarul în flăcări”, chinezul a spus „Cluj”. Baranga a completat „Cluj, Transivania”. În aceeași clipă, activistul român analfabet „îmi face un semn cu piciorul pe sub masă și îmi șuieră printre dinți – nu e bine de dat amănunte! Marele nostru noroc e că, povestite azi, asemenea nebunii – să nu divulgăm secretul că în Transilvania există orașul Cluj – nu pot fi crezute”. Eu le cred. Eu văd că se repetă. Cluj? „Nu e bine de dat amănunte!”