Până la mișcările spontan-dirijate sau natural-sintetice din Piața Victoriei, cele mai multe căpetenii ale tinerilor frumoși și liberi nu apucaseră să se mânjească, iar dragostea pentru justiție se transformase în totalitarism.
De la Colectiv încoace, o echipă al cărei nume începe cu „S” – și nu e Societatea Civilă, deși s-a infiltrat încă din ’90 în Societatea Civilă – a dat ordin să fie prigoniți medicii. Și așa ne-a prins epoca molimei. Dacă spuneai, în calitate de om vaccinat, nicidecum în calitate de „negaționist Covid”, că există și alte boli în afară de Covid, tefeliștii care s-au digitalizat înainte să se alfabetizeze te făceau conspiraționist. Iar ei, luptătorii împotriva discriminării, discriminau cancerul, puneau la index ortopedia și externalizau transplantul.
Progresiștii de marketing, eco-radicalii și babuinii psihedelici au asediat spitalele și pe ceasornicarii și lutierii lui Dumnezeu, adică pe chirurgi. Infirmierele (n-am scris asistentele, ci infirmierele, e o diferență) și brancardierii s-au suit pe meterezele autorității. Iar starurile jupiteriene ale spitalelor nu mai sunt neurochirurgii, ci „fetele de la recepție”, care vorbesc giboneza corporatistă. Dacă îi descrii unui chirurg aceste realități pe care el le știe cu opt cosmosuri mai bine decât tine, fiindcă le simte zilnic, ceasornicarul și lutierul lui Dimnezeu îți răspunde că „ai dreptate, dar astea țipă și la mine! Sau nu-mi răspund la telefon. Uneori e vorba de o operație urgentă, la șapte sau la opt dimineața, iar ele mă sună înapoi pe la prânz”.
Să mai dau un exemplu. Chirurgul îți face actele de externare și îți prescrie medicamentația în câteva minute, iar „fetele de la recepție” te mai țin trei ore, deși le spui că „mă așteaptă familia în fața spitalului”. „Pe toți ne așteaptă cineva”, ți-o întoarce bobocica montată la tastatură. Nu, nu vrea șpagă. Mai bine ar fi vrut. Vițica se visează corporatistă și a înțeles că pentru asta trebuie să fie obtuză. Spitalul e în computerul ei, nu în mâinile chirurgului. Dacă un progresist de marketing a fost ministrul Sănătății, are și ea dreptul să se privească „aspirațional” în oglinda neobirocrației.
Se înșală cine crede că acuz infirmierele și brancardierii. Sunt oameni obosiți. Covid și tot ce se petrece de la Colectiv încoace i-au vaccinat împotriva compasiunii. S-a ajuns la dictatura brancardierilor pentru că, în orânduirea progresistă, medicina s-a democratizat.