AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisCinci români și o singură ciorbă

Cinci români și o singură ciorbă

1. „Ursul din Ploiești” a fost tranchilizat prin împușcare. Și tot nu l-au prins. Asta înseamnă că ursul beat e mai treaz decât bugetarii la datorie. Dacă ursul a fost în inspecție la Ploiești, e clar că un urs VIP va ajunge și la Pipera. Sper să observați că scriu cu maximă precauție despre urs, pentru că există multă sensibilitate în această țară în care sunt bătuți caii, iar șobolanii se plimbă prin spitale. Trăim într-o „Democrație a naturii” (titlul unui volum de poezii al lui Dinescu), în care zoologia și zootehnia sunt sinonime și se (in)subordonează traficului rutier. Și chiar aerian. Dacă ursul se plimbă prin Ploiești înseamnă că expresia „când o zbura porcul” iese din sfera utopiei. Așteptăm reportaje și despre porcul parașutist care face selfie. Din păcate, circul nu ne mai ajută. A scos dresura. Pe vremuri, se făceau numere cu elefantul biciclist. Ah, ce frumos ar fi fost să-l vedem în manej și pe purcelușul trotinetist care ar vrea să danseze pe Catedrala Neamului!

2. Recomandări pentru vacanțe în Grecia – luna august – mai aveți? Au fost inundații în iunie și incendii în iulie. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva la noi, presa ar fi titrat „Fugiți, dragi străini, noi nu merităm niciun ban!” Bineînțeles că turismul din Grecia se va salva. Un grec trăiește bine dacă are o tavernă pe Malul Marii, pentru că Statul nu-l hărțuiește, în timp ce cârciumarii noștri de pe Litoral pot evita falimentul doar dacă au și alte afaceri. Ăsta e adevărul și vinovat e Statul. Turistul nu poate să mănânce bine pentru că trebuie să se sature aparatul bugetar. Ospătarul îl servește pe client cu o ciorbă, dar lucrarea nu e între ei doi. În ciorbă aia își bagă lingurile și trei bugetari invizibili. Bugetari din tată-n fiu. Iar fiul spune „mi-a zis tata că, pe vremea lui, ciorba era mai bună.” Da, nu era așa diluată, pentru că hotelurile nu fuseseră făcute cadou oamenilor politici.

3. Turismul nostru de pe Litoral e, pe sub haine, de Stat. Și Statul nu-i orice fel de mâncău. Este un mâncău cu șapte guri plus alte guri care nu apar la televizor. E ca în povestea cu „de ce avem atâtea trese în România?” „Fiindcă a falimentat Sidex-ul, de câte table le pusese unora pe umeri.”

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.297 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger