Pe drumul de acrobatie si restriste dintre Mangalia si Constanta, mai exact intre Olimp si 23 August, doua masini s-au ciocnit si au murit cinci oameni. Televiziile au depistat iute cauza tragediei. Unul dintre soferi numara bani.
Nu conteaza ca in acea zona soseaua nu-i lata, dar are curbe stranse ca pe centurile alpestre, nu conteaza ca spatii de refugiu nu exista, nu conteaza ca panourile de avertizare sunt mici si cu insemnele estompate. Un nene numara bani si s-a rezolvat problema, la mintea (una pentru toti) ziaricilor. Bagabontii din Ministerul Transporturilor au scapat pentru ca un sofer numara bani in timp ce conducea. Mai are vreo importanta ca, la intrarea in 23 August, poti fi proiectat pe celalalt sens al drumului si daca iti aprinzi o tigara sau cauti ceva pe bord? Nu-i obligatoriu sa numeri bani ca sa-ti intre capota sub o caruta si sa mori cu nasul in fundul asinului dobrogean. La fel, daca nu inclestezi degetele pe covrig cand ataci curba, te pupa TIR-ul. Nu mai amintesc ca fara sa numeri bani, fara sa fumezi, fara sa vorbesti la telefon, fara sa gesticulezi, adica tinand ambele maini pe volan, ai toate perspectivele — luminoase, desigur — sa te ia dracu’ din cauza piciorului drept, pentru ca nu esti pilot de raliu si n-ai luat curba strans pe celebrul circuit de la 23 August. Sau poate ca te uitai nostalgic la hotelurile alea inalte si oribile, de 13 etaje, din Olimp.
In final — bani. Cand stii ca ai iesit pe plus, ii numeri o singura data si te gandesti ce faci cu ei. Des, foarte des, ii numeri cand sunt putini. Un impuls ce-si gaseste definitia pe axa reflex – incapatanare – lene te indeamna sa patinezi la nesfarsit cu buricele degetelor peste bancnote. Consideri ca trebuia, ca meritai sa ai mai multe, in loc sa te intrebi cum sa le multiplici.