Cauta

Chivorchiane, scoate 60.000 de euro pentru copilul lui Calin Zanc!

Chivorchiane, scoate 60.000 de euro pentru copilul lui Calin Zanc! - Ziarul National

Calin Zanc, fotbalistul care stia cel mai bine sa se bucure de viata, a murit intr-un accident de masina. Avea un suflet care umplea vestiarul cu tot stadionul si carciuma cu toate podgoriile din Ardeal. Am petrecut de cateva ori impreuna, radeam, de trei-patru ori pe an, la telefon, dar nu pot sa mint ca am fost printre cei mai buni prieteni ai lui din presa.

Stiti, insa, cum sunt ziaristii. Plang mortii pe facebook, ii lauda pe vii la telefon, dar nu actioneaza in vreun fel. Nu se expun. Isi protejeaza interesele lor marunte. Eu incerc sa obtin ceva pentru Calin Zanc. Sunt constient ca nu voi reusi, fiindca ma adresez unor meschini, care se pun precum clostile pe mormanele de bani.

Ultima echipa la care a jucat Zanc a fost Poli Timisoara. Patron era Marian Iancu. Poli Timisoara ii datoreaza si azi lui Zanc — in fine, familiei Zanc, e greu sa ma obisnuiesc — 60.000 de euro. Cand Calin a depus memoriul, functia de presedinte al clubului o ocupa Chivorchian. Zanc a castigat la toate comisiile. N-a contat. Chivorchian il tinea pe Zanc la usa, il mintea, il amana. Acest individ este astazi secretarul general al FRF.

Chivorchiane, daca vrei sa-ti mai speli din pacate (vast program, ca sa-l parafrazez pe De Gaulle), te duci la Marian Iancu,  scoateti amandoi, nu ma priveste de unde, 60.000 de euro si ii dati familiei lui Zanc! Nu ma intereseaza vrajelile din categoria „am schimbat societatile”. Sambata e inmormantarea. Nu trebuie sa va aratati fetele pe acolo! Sau sa trimiteti coroane, ca le vor arunca prietenii lui Zanc. Banii, atat, 60.000!

Si mai am o rugaminte. De fapt, o somatie. Sa nu indrazniti sa ma acuzati ca ma folosesc de moartea lui Calin ca sa lovesc in voi! In urma lui Zanc a ramas un baietel de 6 ani. Micutul are nevoie de acesti 60.000, pe care ii datorati tatalui sau. Ati inteles, sensibililor? Banii, Chivorchiane, miscare-miscare, Iancule!

 

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version