Cauta

Chiar și în zilele în care e genial, Iohannis e mediocru

Chiar și în zilele în care e genial, Iohannis e mediocru - Ziarul National

1. Nicușor Dan a zis că nu s-a vaccinat pentru că n-a avut timp. Un om inteligent ca el putea să ne ia la mișto cu vrăjeli mai deștepte. Pardon, dar e evident că Nicușor ne sublicitează și de-aia nu s-a forțat să scornească o chestie plauzibilă. Era mai corect să spună “dom’le, sunt două tabere, iar io mă aflu într-o majoritate care nu are încredere în vaccin”. “N-am avut timp să mă vaccinez” sună ca “n-am avut bani să mă vaccinez”. Dacă ne jucăm așa, mă mir că n-a zis “nu m-am vaccinat pentru că nu cunosc Bucureștiul și n-am găsit niciun centru de vaccinare”. Dacă avea talent de scriitor, o băga pe asta: “am plecat voios să mă vaccinez, dar mi s-a stricat mașina și am luat-o pe jos. Și cum mergeam io așa, mi-a intrat părul în ochi, mi-a căzut un testicul într-o fântână și am fost nevoit să ma întorc acasă”.

2. Piramidalul Iohannis a fost în Egipt. L-a căutat pe Keops. E vorba despre papagalul Keops din cărțile polițiste ale Rodicăi Ojog – Brașoveanu. “România este interesată de stabilizarea situațiilor de criză din Orientul mijlociu”, a declarat acest Kant al lucrului bine promis. Câtă profunzime! “A bătut în fundul lumii cineva”, vorba lui Arghezi. Eu am mai scris că sasul elocvent ca un Trabant e mediocru chiar și în zilele în care e genial. Dar marele lui noroc e că poporul acesta se mulțumește cu foarte puțin. Și micul lui noroc, mai ales în aceste zile, e că, în comparație cu useriștii, Iohannis e cu adevărat strălucitor. Sigur, în preajma useriștilor, și un analfabet se poate hrăni cu himera competenței. Și pentru că are experiență în domeniu, Iohannis i-a dat pe useriști spre adopție.

3. Inessa Armand. O franțuzoaică, o comunistă din anturajul lui Lenin. Avea și Eugen Barbu, în “Incognito”, un comunist “sub acoperire” înfipt ca secretar al unui ministru. Numele personajului era Armand Sachelarie. Am scris și eu așa, fără niciun apropo(nț).

4. Miercuri a fost “Ziua Mondială a Sustenabilității”. Și cred că i-a urat la mulți ani surioara ei, Predictibilitatea. În România există și “Ambasada Sustenabilității”. E clar. Am murit prea târziu.

Ultimele stiri

  • Alege ce citesti
  • UPDATE Daniel David și-a dat demisia de la Educație. Cine are cele mai mari șanse la preluarea portofoliului
  • Tehnologia alimentează câștigurile acțiunilor. Aurul, argintul și cuprul, la niveluri record
  • Nicușor Dan contra Justiției, linia roșie a statului de drept
  • Comisia Europeană, pusă la zid. Evaluare neuniformă a PNRR-urilor și standarde duble
  • A murit Chris Rea. Cântărețul avea 74 de ani/VIDEO
  • Avertismentul specialiștilor. Energia produsă din gaze naturale, de 2,4 ori mai scumpă decât cărbunele
  • Turcia fierbe! Patronul lui Fenerbahçe, acuzat pentru trafic de droguri
  • Divizata UE trebuie să se extindă mai mult?
  • Am ajuns batjocura UE. Toate statele au votat pentru închiderea zootehniei din România
  • Exit mobile version