Cauta

Ceva mai grav decât înfrângerea din Norvegia

Ce, n-aveți paturi la ATI? Nu se fac testări Covid gratis? Eheee, în fotbalul românesc pandemia a început în 2014. Îl vedeți pe Vlad Voiculescu, omul care se va ocupa de spitalele din București? Cu cine seamănă el? Cu cine? Cu cine? Să nu amestecăm trosbalul cu politica? S-au amestecat de mult. Omenirea are opt luni de pandemie. Fotbalul românesc are șase ani și jumătate.

În 2014 s-au învăpăiat împăiații din presă. Ziaricilor li s-a urcat fosforul prostiei la mansarde și au mâzgălit prostioare din categoria „vom avea un fotbal curat”. Nu știu cât e de curat, dar mi se pare evident că e bolnav și falit. Iar după cutremurul din 2014 a venit lărgirea crevasei din 2018, când 168 de tarabagii din Adunătura Generală a FRF au votat împotriva  lui Lupescu, pe care îl susțineau Mircea Lucescu, Ferguson, Hagi, Chivu. Dar ce să caute Mircea Lucescu și Chivu la Adunătura Generală? Acolo se făcea joncțiunea complexaților cu neglijabilii combinagii județeni. La ce folosește Ferguson sau Hagi? Noi avem Daciada corporatistă.

Mai vinovați decât cei 168 de tarabagii sunt ziaricii care nu recunosc nici azi cât rău au făcut. E normal. Numai oamenii deștepți admit că au fost proști în anumite situații. Acești ziarici pot fi depistați ușor. Îi înjură doar pe Rădoi și pe fotbalagii.

Nu le țin partea nici antrenorilor, nici catastrofelor din teren. Dacă naționala de la Euro ’84 sau din America ’94 întâlnea Islanda și Norvegia de azi, le bătea cu 4 sau 5 la zero, fără ca Hagi, Cămătaru sau Răducioiu să-și propună să marcheze. Îi scoteam golgeteri pe fundașii centrali.

Dar micii noștri refugiați în antifotbal au fost lăsăți singuri în nordul continentului. Unul dintre conducători a fost găsit cu Covid în Islanda, iar ceilalți au parolat deplasarea în Norvegia. Fiind niște titani ai clișeelor, ziaricii au consemnat că „șefii FRF nu s-au mai dus în Norvegia ca să nu-i pună în pericol pe jucători”. Ar fi trebuit să meargă acolo toți, eventual cu alte curse aeriene, și să se testeze în aeroport. Stăteau în camere, așteptau rezultatele și cine ieșea negativ se ducea la muncă. Nu poți doar să încasezi în cont. Mai și riști, îți mai iei și înjurături. Nu ai voie să lași echipa singură, mai ales când e la greu. Nu ai voie. Nu ai voie. Nu ai voie. Nu există scuze. La campionatul european de tineret – care n-a generat niciun transfer, iar Anglia a venit fără 14 jucători – erau toți conducătorii și dădeau declarații despre minunata regulă U 21, care a falimentat fotbalul nostru. Faptul că echipa a fost abandonată în Norvegia e mai grav decât înfrângerea din Norvegia.

Dar ce să înțeleagă ziaricii? Le-am mai explicat eu. Degeaba le-am explicat. Degeaba. Cronicarii de ieri erau pe măsura unor fotbaliști ca Dumitrache și Hagi, presa de azi e la nivelul corporatiștilor care au distrus fotbalul. Fănuș Neagu avea talent, ziaricii au laptopuri.

Ultimele stiri

  • Ups, Orban a făcut-o din nou!
  • O zi din viața unei campioane mondiale la 10 ani: Ilinca Bendeac, simbol al excelenței în dans, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Crin Antonescu iese la atac: „Băsiștii și post-băsiștii „rezişti” fac scandal la catafalcul cu onoruri de stat”/Ce îi reproșează lui Nicușor Dan
  • Rafalele violente de vânt din Grecia au blocat în porturi feriboturile care merg în insule populare vizate de turiști
  • 11 ani de la condamnarea lui Dan Voiculescu: Ce s‑a întâmplat cu autorii Dosarului ICA
  • Criză în coaliție. Conducerea PSD, convocată în ședință/Ce a anunțat Grindeanu
  • Nicușor Dan a semnat decretul privind demisia vicepremierului Anastasiu. S-a întâmplat la aproape două săptămâni de la anunțul său că pleacă din Guvern
  • Trump s-a răzgândit! Spune că va întâlni cu Putin şi fără ca liderul rus să promită că va discuta cu Zelenski: „Voi face tot ce pot pentru a…”
  • Ședință la Palatul Victoria/Urmează să fie aprobat un proiect de lege privind plata pensiilor private
  • VIDEO. Peste 30 de percheziții în București și în patru județe, într-un dosar de proxenetism/10 persoane, duse la audieri
  • Exit mobile version