Cauta

Cenzura de la televizii

Cenzura de la televizii - Ziarul National

“Film realizat în perioada comunistă, în care funcționa cenzura” – aceasta este recomandarea pe care CNA o face televiziunilor care își mai propun să difuzeze filme produse înainte de 1989. Chestia asta se numește cenzură la cenzură, cu mențiunea că vechii comuniști se lăudau că au desființat cenzura. Comuniștii ăștia noi, care trăiesc pe centurile de socializare, se laudă că vor reintroduce cenzura.

Cenzura de pe timpuri era de două feluri. Una cretină, care trebuia  să desființeze arta subversivă, și una deșteaptă, care îi împiedica pe tâmpiți să se facă de rahat. Cenzura de azi este doar cretină, iar de rahat se fac neopropagandiștii.

Ar fi amuzant să procedăm așa și în literatură. După ’90 s-a vorbit vreo cinci ani despre “literatura de sertar”, care n-a (prea) existat, și despre “rezistența prin cultură”, care a fost o scuză a fricoșilor gomoși. Cea mai izbutită lucrare de istorie literară, care ar prezenta capodoperele de sertar, ar avea o prefață groasă, o postfață și mai groasă, iar între acestea câteva sute de pagini goale. Am și titlul cărții: “Scriitorul român anticomunist sau Falimentul grandios și Nimicul impozant”. Texte de oarecare împotrivire, cărți în care s-au strecurat adevăruri despre colectivizare, poezii-pamflet în care era  torpilată obtuzitatea activiștilor au existat, dar nu le-au semnat vitejii care prestează, azi, anticomunism la seral.

Cât despre filmele apărute înainte de ’89, acestea au fost bune sau proaste. Comandate sau ciuntite după pertractări cu cenzura. Cu mulți spectatori și telespectatori.

Cinematografia de după ’90 e mai interesantă. Adjectivul “interesant” e bun de folosit pentru că spune totul și nimic. Filmele de azi sunt despre oameni obișnuiți. Adică omagiază mediocritatea. Avem o cinematografie de atelier, cu multe premii, puțini telespectatori și zero spectatori. Și merg mai departe. Avem mai multe premii decât cinematografe.

Iar actorii sunt mai jenibili decât cenzorii din CNA. Pe vremuri, unii recitau poezii ceaușiste fiindcă le era rușine să refuze. Acum sunt  propagandiști de plăcere. Dar plăcerile n-au doar costuri, uneori aduc și avantaje. Mulți, cam mulți actori au înlocuit scândura scenei cu trotuarul și au trecut de la impostație la impostură.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version