Cauta

Cele două Românii din epoca molimei

Cele două Românii din epoca molimei - Ziarul National

1. Exact în urmă cu o săptămână, am scris în “Național” că “situația e foarte gravă. În spitalele din București nu mai poți să faci o radiografie, ecografie sau endoscopie pentru că multe dintre aceste spitale ar putea deveni unități Covid. Foarte curând.” N-am vrut să mă hazardez și am încheiat cu “foarte curând”, deși aveam în cap “poate chiar înainte de 1 septembrie.” Știre de joi, la toate televiziile. “Spitalele rămân fără locuri, pericol de închidere!” Pericolul înseamnă iminență. S-a trecut de iminență. E evidență.

2. Unii s-au folosit de relații sau chiar au dat șpăgi ca să se vaccineze prin față, alții au dat șpăgi ca să să fie aruncat vaccinul în chiuvetă și ei să apară în scripte ca vaccinați. Dacă ești un ziarici înfiebântat și lipsit de experiență sau dacă ești un ziarici care a îmbătrânit degeaba, condamni ambele categorii. Dacă înțelegi România, nu condamni pe nimeni. Aici, verbul cel mai important nu este “a fi” sau “a avea”. Verbul cel mai important e “a scăpa”. Și fiecare a vrut să scape în felul lui, dar toți vrem să scăpăm strecurându-ne. În rest – deontologeală și ipocrizie. Nu e prima dată când dau definiția corupției. Corupția este suma afacerilor în care nu suntem noi parte.

3. Dacă i-am jignit pe ziariștii tineri – scuze. Păcat că am dreptate. Gazetarii vechi erau mai legați de pix decât de verighete. Ziariciul modern, când mănâncă, e în stare să bage în gură telefonul înaintea furculiței.

4. Lupta Orban – Cîțu e falsă. PNL nu mai există pentru că a fost infectat cu vechi pediști de combinageală băsesciană și cu talibani pe trotinete. Mai sunt și pesediști anti – Dragnea pe acolo. Dacă ar intra mâine în PNL, Ciolacu și Bulai, Vasile Dâncu și Dan Barna ar sta perfect în peisaj.

5. Nu se strâng semnături doar pentru demiterea doamnei Armand. A intrat în vârtelniță și primarul Capitalei. Nicușor Dan e un matematician de elită, mulți constructori povestesc și că ar fi un om cumsecade, dar pare un pic bezmetic, nu poate să-și întrețină nici freza, așa că nu-i de el munca asta cu apa caldă la bloc și curățenia în Cișmigiu. Clotildei, însă, eu nu-i găsesc nicio calitate. Conduce Sectorul 1 ca pe o firmă și singurul rezultat logic va fi insolvența. Unii spun că a greșit țara. Nu asta ar fi problema. Doamna nu își cunoaște funcția și locul de muncă. Ea nu e procuror, ea e primar. Și au votat-o niște oameni care voiau să trăiască mai bine, nicidecum niște șobolani care vor să se înmulțească.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version