Lui Adrian Nastase i se pot gasi si calitati. Dar are un defect mai mare decat voracitatea si aroganta, niste trasaturi umane, niste substantive comune, pana la urma. Defectul lui este un substantiv propriu. Dana Nastase. Daca pe el il compatimesc, acestei Elena Ceausescu scolita si, in consecinta, mai cinica nu-i acord favorul vreunei tresariri sentimentale.
In cazul ei, si dispretul ar fi un exercitiu de generozitate, pentru ca i-as arunca in obraz moneda pe care le-a servit-o romanilor aceasta fiica de comunist inavutit, convertita in social-democrata rapace. Cei opt ani, in care va da, luna de luna, cu subsemnatul in fata unui plutonier jerpelit reprezinta o umilinta, daca nu chiar o tortura, mai grea decat puscaria.
Apucatoare din instinct si educatie, s-a maritat cu un barbat destept si cu viitor. L-a impins dincolo de toate vamile parvenirii materiale si sociale. Si Nastase nu era vreun neputincios care sa se regaseasca in versul lui Arghezi „sa vrei pana la mie, sa poti pana la sase”. Nu, omul chiar putea, ducea mult, il tinea capul. Dar Danuta s-a dovedit mai lacoma decat orice animal de prada. Fiarele se mai si satura. Ea — nu. A devorat viata si cariera lui Adrian Nastase, dar si propria batranete. Si ca sa vedeti cat de ironic e destinul, a fost condamnata pentru niste termopane, in timp ce pe pereti are tablouri inestimabile.