Cauta

Cea mai bună distanțare e distanțarea de centurile de socializare

1. În martie 2020, 80% dintre români au crezut că există Covid și s-au speriat de Covid. Corona chiar există. E o gripă cu sufocare, e un fel de pneumonie. Ești ventilat cu un tub pentru trahee și respiri trei săptămâni în ritmul acelui aparat. Acum, doar 40, maximum 50% se mai sperie de Covid, în ciuda tuturor cifrelor alarmiste. Problema e că unii s-au speriat gratis și unii s-au speriat atât de tare încât au făcut contrabandă cu molima. Eu n-am produs niciun ban și nu primesc sfaturi de la politicienii (5% dintre politicieni), ziaricii și vermina de pe centurile de socializare (maximum 2%) care au produs din Covid.

2. Cea mai bună distanțare e distanțarea (fizică) de centurile de socializare. E chiar mai eficientă decât „distanțarea socială” de salamandrele oengiste de după Colectiv.

3. Am vorbit cu șeful unui cimitir central dintr-un mare oraș. Mi-a zis că numărul morților din mai și iunie 2020 e cu 50 – 60% mai mic față de aceleași luni ale anului 2019.

4. Să mai spuneți că nu-s io bun la cifre! Vă mai dau câteva. Și sunt mult mai serioase decât cele din sondajele electorale. La mijlocul lui martie, în România erau în jur de

5.500.000 de angajați. Acum sunt 4.200.000. Și nu-i vorba despre șomaj tehnic. Nu! Șomaj – șomaj, în sens clasic! Gândiți-vă că în multe familii cu doi sau trei copii și-au pierdut slujbele și tatăl, și mama.

5. Probleme în Paradisul anti – Firea de la Primăria Capitalei. M-a mințit cineva că Băsescu ar fi spus, într-o ședință a PMP, că dacă Nicușor Dan, sasul elocvent ca un Trabant și useriștii nu sunt cuminți, s-ar putea să candideze chiar el – încercatul matelot. Dar eu aș vrea să candideze și Vlad Voiculescu, fiindcă a ajutat Sistemul de Sănătate după Colectiv.

6. La alegerile parlamentare, socotelile sunt simple. Ciolacu va duce PSD la 15%. Se bârfește că aceasta ar fi sarcina pe care i-au trasat-o colegii. Și are colegi peste tot. Dar liderul PSD cel mai puțin înjurat e capabil să depășească planul și să ducă PSD la 12%.

7. Prieteni, avem și un motiv de bucurie! S-a îndrăgostit Ion Cristoiu. Elena Udrea e geloasă. Senzualul trubadur de o virilitate sâsâitoare n-a cântat-o pe Udrea ca pe Dana Budeanu. Maessssstrul umorissssst Crisssstoiu i-a luat doamnei un interviu. Independentul de închiriat a simțit o furnicătură tocmai acum! Când vrea și nu mai poate. E un progres. În tinerețe, voia și nu știa. Crisssstoiu are și un argument masculin care nu s-a schimbat. Saliva.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version