Cauta

Ce ne facem, Gheorghiță?

Din toată povestea „Gheorghiță – Monica Bârlădeanu la jaccuzi în Bulgaria” eu rețin, cu prioritate, Bulgaria. Mulți români pun poze din Bulgaria pe centurile de socializare, dar nu scriu și pe unde hoinăresc dânșii. Așa am făcut și eu, în octombrie anul trecut, când am fost la o petrecere – Balcic. Poze cu stâncile din Tyulenovo. Pe-astea le-au recunoscut unii. Dar cu fotografia de la Rusalka i-am păcălit pe toți cunoscuții. Părea făcută la Isola Bella din Taormina. 

Operatorii de turism ar trebui să-i ofere lejereanu 100.000 de euro Monicăi Bârlădeanu, pentru că fata a scos din noi prejudecățile legate de bulgari. Noi avem prejudecăți și despre Constanța. Am scris, în urmă cu vreo zece ani, că un bucureștean a harponat o constănțeancă într-un club și i-a zis „la voi, în Constanța, cel mai tare muzeu e Delfinariul.” Nimic nou. Așa era și în urmă cu 100 de ani. Citez din Cella Serghi, „Pânza de păianjen”. „Nu înțelegeam de ce copiii cu care mă imprietenisem la Mamaia se mirau că locuiesc și iarna la Constanța. <<Aici nu e școală, nu-i așa? Nu-i așa că aici e numai vacanță?>>”

Revenind la bravul colonel Gheorghiță, obiectivitatea mea absentă  mă obligă să-i dau dreptate Danei Budeanu. „În sfârșit o să-l facă cineva de boala copiilor pe Gheorghiță, așa cum v-a făcut și el pe voi.” Dar nu-i mai dau dreptate când spune „io nu cred că e vreo femeie care să se adapteze de la barosaneală la sărăcie.” Ba da, Dănuțo! Vei fi tu peste vreo doi ani, fiindcă ești deja la lichidare de vreo trei. Strânge, Dănuțo, strânge, că va trebui să înveți și tu cum e să plătești un pachet (avion – cazare) pentru Coasta de Azur!

Gheorghiță, viața e dură! Monica te va iubi până la ultimul leu din solda câștigată în pandemie! Și așa e normal, pentru că femeia a făcut deja un sacrificiu. S-a pozat cu tine într-un jaccuzi public. Sunt și la noi hoteluri (Împăratul Romanilor – Aurelius, de exemplu, la Sibiu și Poiana Brașov) unde ai în apartament jacuzzi și saună. Iar Poiana Brașov și Sibiu au o istorie peste Bansko.

Primul scriitor al nostru care a scris despre jaccuzi e Ion Băieșu,  – o schiță în anii ’80, regăsită în volumul în „Întâmplări trăite de alții”, despre o fată de oraș care striga „vreau jaccuzi, vreau jaccuzi!” Mă îndoiesc că bulgarii aveau jaccuzi în urmă cu 40 de ani. Dacă mă înșel, scuze!

Gheorghiță, e cazul să treci la un nivel superior. Ce ne facem, Gheorghiță? Mai organizăm o pandemie pentru tine?

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 iunie 2024 – Azi ai compania de care ai nevoie
  • Alege ce citești
  • Cum navighează capitaliștii de risc pe valul reînarmării Europei?
  • România, patria birurilor. Guvernul taie de la popor ca să dea la străini!
  • Catastrofa din sistemul energetic, trecută la realizări. Un mandat cât 1.000 de MW
  • România a intrat și în criză de locuri de muncă
  • Israelul a atacat Iranul nu din frică, ci din aroganță
  • Chelsea aruncă pe geam 1,54 miliarde de euro!
  • Fierbe CFR Călători. Sindicaliștii amenință cu greva generală
  • „Mondialul” caniculei. Starurile prezente în SUA se „coc” la aproape 40 de grade!
  • Exit mobile version