AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisCe e mai ușor și mai ieftin? Să schimbi țevile sau să...

Ce e mai ușor și mai ieftin? Să schimbi țevile sau să iei paturi la ATI?

Școala online a mers cel mai bine luni, de Ziua Educației. Copiii au stat acasă, au fost liberi, fără teme, fără tablete, fără nimic. Educația online reprezintă un abandon școlar nemărturisit. Interesant e că profesorii care nu vor să predea online sunt amenințați, inclusiv la posturile de știri. „Să fie dați afară din învățământ !” Dar de ce?

Pe diploma profesorului scrie că a terminat Facultatea de Istorie, de Geografie sau de Filologie, nicidecum Facultatea de Istorie Online. Din păcate, profesorii sunt delicați ca medicii. În toate orașele mici există câțiva profesori – vedete, oameni bine pregătiți, pe care îi respectă până și repetenții. Acei profesori de 55 – 60 de ani au crescut câteva generații de elevi. De la profesorii – repere aștept reacții. Spuneți, domnilor, clar: „Diferența dintre școala adevărată și școala online e diferența dintre bibliotecă și rebus!” Sau e diferența dintre bancher și bancomat. Doar în comparație cu bancomatul iese bine și bancherul. Poți să vorbești cu un bancher, fără să faci vreo tranzacție, și în situația asta nu-ți ia comision. Bancomatul îți ia comision numai dacă te uiți la el.

Vai de capul nostru, au ajuns aitiștii să le facă program profesorilor! Aitistul, am mai scris, este combinația ideală de inteligență artificială, prostie naturală și propășire anticulturală. Aceste dactilografe updatate au făcut ca vechea cenzură comunistă să fie o prăjitură în comparație cu noua cenzură. Cenzura veche tăia tot doar în 10% dintre cazuri. În rest, schimba sensurile în favoarea ei. Noua cenzură te taie cu totul de pe centurile de socializare. Și comparația merge mai departe. Pesediștii se foloseau de proști, ziceau „e prost, dar e prostul meu și îi dau și lui ceva!” Niște ticăloși, asta au fost pesediștii, niște ticăloși. Dar nu voiau să extermine proștii. Din contră, am demonstrat. În schimb, au apărut unii, și știți la cine mă refer, care i-ar extermina pe proști, dacă ar putea. La cum se mișcă lucrurile, cred că vor putea.

Și acum, o problemă pentru oamenii deștepți, pentru colosalii aitiști. Au spus că țevile din București ar fi fost înlocuite și Capitala ar fi avut apă caldă, dacă alegerile locale erau în iunie și Nicușor ieșea primar de la începutul verii. Probabil că au dreptate. Nicușor e primar datorită mișcării deștepte făcute de Orban. Deci, Orban și Nicușor înlocuiau țevile. Buuun. Dar de ce avem același număr de paturi la ATI ca în urmă cu șapte luni, când se știa că în toamnă va veni valul doi de Covid? În martie, premier era tot Orban. Ce e mai ușor și mai ieftin? Să aduci paturi la ATI sau să înlocuiești țevile? Rezolvați problema pe computer, pentru că e foarte grea.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.373 afisari

6 COMENTARII

  1. Hai, mă, Răzvan! Se știa o laie că vine valul doi al p(îl)ulii. De ce te faci părtaș la vrăjeală, știut fiind că jegurile Covid au brodit ” valul ” lui pește cu venirea toamnei, când se știe că dă mai abitir guturaiul în om?

  2. IT-stii fac programe si medicilor nu doar profesorilor, cel mai tare medic din lume e Bill Gates. Cine a fost profesorul lui Bill Gates ? Garajul si autismul.

  3. Boanchise, prostii, aia de care faci tu vorbire, corect se scrie in ghiulumele, cum spunea un amic, pentru ca altfel daca ar dispare, indiferent cum chiar si prin exterminare, prostii prosti ar fi un câștig si nu o pierdere!

  4. Ce treabă are sula cu prefectura. Țevile sunt ale lui Nicușor, iar paturile ale lui Tătaru. Capisci ?!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger