Elena Udrea, 8 ani cu executare. Noroc că mai are apelul. Când era amazoana națiunii nu am cunoscut-o, dar, la necaz, țin cu impetuoasa conchistadoare buzoiancă.
Nuțico, unde-s lichelele care-ți lingeau inelele? N-au scris un rând în apărarea ta. Și la ce te așteptai? Cu banii publici nu mai jonglezi, bovarismele de Evita Peron nu mai interesează pe nimeni, farmecul tău e la lichidare.
Dar nu trebuie să uităm de lichele. Dacă m-aș fi numărat printre zecile sau sutele de libidinoși care au îmbăloșit inelele Elenei Udrea, astăzi aș fi scris de dragul ei. Trei exemple de oameni de caracter – mai jos! Nu e prima dată când citez din cartea „Împăratul cu șapcă, Băsescu și elitele sale”. Paginile 821 – 822. Toată „cărămidă” (1080 de pagini) lui Radu Călin Cristea e așa.
„Am devenit fan al Elenei Udrea drept reacție la tertipurile jalnice la care se pretează oameni în aparență serioși, doar pentru a da un bobârnac președinției. În loc să admită că doamna cu pricina posedă o capacitate de seducție ieșită din comun, reporterii au căutat să o discrediteze prin cea mai neinspirată modalitate: insistând asupra rotunjimilor ravisante ale personajului.” (Mircea Mihăieș, „România Literară”, 20.07. 2005.)
Omagiul lubric degajat de Mihăieș a fost dus spre ebuliție spirituală de Patapievici, după patru ani. Actul pe cont propriu durează mult la acești yoghini ai bibliotecii. „Corpul doamnei Udrea este filmat în gros-plan astfel încât pântecul, coapsele, sânii, degetele de la picioare să iasă, în mod sexual, în evidență. Iar acest lucru se întâmplă nu o dată, ci de mii de ori; și nu într-o singură zi, ci zi de zi; și nu oricând, ci ori de câte ori vine vorba despre ea; pe jumătate de ecran, în timp ce pe cealaltă are loc înfierarea.” (H. R. Patapievici, Ev.z., 03.09. 2009).
Stați un pic să saliveze și Tismăneanu, acest trubadur al anticorupției care ne-a amenințat zilele trecute că va renunța la cetățenia română dacă nu pune el ambasadorul în America! „Ce făcea atât de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură revărsat la adresa ei?”(Voxpublica, 17. 12. 2009).
Mai aveți tupeul să le reproșați ceva poeților ceaușiști? Despre amărăștencele care își vând trupurile spunem că sunt prostituate. Dar despre bărbații care scriu așa, ce spunem?
Totuși, să încheiem într-o notă optimistă. Din cartea lui Radu Călin Cristea aflăm că nărăvașa doamnă Udrea știe ceva ce noi nici nu bănuiam. „De la Traian Băsescu am învățat testul stâlpului. Acesta spune că ești cu adevărat politician când te așezi la colțul străzii și oamenii se opresc să îți vorbească, nu trec pe lângă ține ca pe lângă un stâlp, fără să te cunoască”.
Nuțico, știi ce nu ți-a zis Băsescu? Nici nu avea cum, fiindcă e incult. Nu ți-a zis că mai există și stâlpul infamiei, unde te pun dușmanii și, mai ales, prietenii. Și știi cine te scuipă cel mai mult când eșți la stâlpul infamiei? Cei cărora le-ai făcut bine, fiindcă își spun în gând „ia uite, mă, am ajuns io să am obligații la asta!”
Băsescu e de vină, Nuțico! Pe femeile de un farmec vulgar le-a ținut pe lângă el, iar pe alea cu senzualitate de batracian le-a pus pe dușmanii lui.
