Victoria Maiei Sandu n-are nicio legătură cu România. Victoria Maiei Sandu este victoria U.E. (mai exact a Germaniei) în fața Rusiei. Victoria Maiei Sandu mă bucură și mă sperie.
Mă sperie pentru că știu ce a făcut Stalin în vara anului 1940, când a pretins că „în R.S.S. Moldovenească s-a instaurat adevărata democrație sovietică”. Așa că a organizat alegeri libere. Să vedeți ce a însemnat expresia „alegeri libere” pentru un om malefic. Habar n-am ce scrie în dicționar, pentru mine malefic înseamnă un geniu ticălos. Am mai citat din cartea „Disciplina dezordinii” a lui Titus Popovici. Bine am făcut.
„În fiecare unitate, de la comună, local public, Universitate sau atelier, oamenii și-au ales conducătorii în mod ABSOLUT LIBER. DUPĂ TREI LUNI, ACEȘTIA AU CONSTITUIT PRIMUL LOT DE ARESTAȚI ȘI DEPORTAȚI. NKVD-ul nu trebuise să piardă vremea cu depistarea tuturor celor ce aveau sau puteau să aibă o reală influență în mase. Au urmat arestarea și deportarea intelectualilor români, cu precădere preoți și învățători .”
Vă dați seama cât de inteligent era nenorocitul? Stalin a anticipat facebook-ul. I-a lăsat pe amărâți să se laude, să-și dea în primire fragedele structuri și după trei luni i-a luat pe toți.
Încă una cu Stalin, tot de la Titus Popovici. Asta-i urâtă rău, dar rău de tot. Comuniștii iugoslavi erau indignați pentru că Armata Roșie își presărase drumul triumfător cu violuri. Stalin i-a răspuns așa lui Milovan Djilas: „Dumneavoastră, desigur, l-ați citit pe Dostoievski. Ați văzut cât de complicată este chestiunea sufletului omenesc, a psihicului uman? Și închipuiți-vă omul care a luptat de la Stalingrad până la Belgrad prin propria țară pustiită, cu pierderea tovarășilor cei mai apropiați. Cum putea să reacționeze normal un asemenea om? Și ce este îngrozitor că ÎȘI GĂSEȘTE DE GLUMIT cu vreo femeie după atâtea grozăvii? Dumneavoastră v-ați închipuit Armata Roșie ca pe ceva ideal, iar ea nu este ideală și nici nu poate să fie”.
Ați văzut cum traducea Stalin un viol? Soldatul sovietic și-a găsit de glumit cu o femeie.
Una scurtă și cu Hrușciov, urmașul lui Stalin, care l-a confundat pe ministrul francez al Culturii, Malraux, cu Moliere. „În timpul unei vizite în România, la o recepție la Snagov s-a întins o masă tovărășească împodobită cu ghirlande și luminată feeric. În fața ei, pe lac, fusese montată o mică insulă artificială: grațioasele balerine pluteau în Dansul Lebedei. Deodată, Hrușciov, îmbibat bine, s-a ridicat, s-a dus până la balustradă, a scos huia (organul masculin, n.m) și a dat drumul unui jet viguros în apa în care tremurau stelele. Cu altă ocazie, l-am văzut pe jovialul conducător sovietic trăgându-le câte o pleaznă zdravănă, peste adorabilele funduri, Elisabethei Taylor și Ginei Lollobrigida, gata să se încaiere în timpul unui festival al filmului la Moscova, deoarece croitorul le făcuse două rochii de bal identice”.
Mie mi-a plăcut cel mai mult imaginea „un jet viguros în apa în care tremurau stelele”. Ce talent și ce minte avea Titus Popovici!