AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisCâte pedale au Ciolacu și Grindeanu?

Câte pedale au Ciolacu și Grindeanu?

1. „Situația din Ucraina dovedește că fără rutele de transport, navale și rutiere românești, contextul geopolitic ar fi mult mai dificil. Tocmai de aceea trebuie să accelerăm implementarea tuturor proiectelor de infrastructură și să aplicăm sancțiuni acelor constructori care nu înțeleg că respectarea contractelor are mize mult mai mari”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Traducere: românii sunt o miză mică. Doar n-o să facem de dragul lor autostrăzile Comarnic – Brașov și Sibiu – Pitești. Importante sunt rutele pe care va transporta Ucraina cereale, falimentând agricultura românească. Îmi e milă de tine, Grindeanule! Ești exact ca premierul (ce glumă bună!) Ciolacu. Ai șapte pedale pe tine, îți țiuie toate încheieturile.

2. Doi băieți de 16 ani băteau mingea pe plajă. Știau amândoi ceva fotbal. Un bucureștean și un ucrainean. Sau cel puțin așa a crezut  adolescentul român. Redau dialogul lor. N-am adăugat nimic, nici n-aveam ce. „Cu ce echipă ții? Cu Dynamo Kiev sau cu Șahtior Donețk?” „Țin Cu Barcelona și Milan. Nu-mi plac echipele de la noi.” „De unde ești?” „Din Odessa. Dar părinții mei sunt ruși.” „Aaaa, dar ești refugiat și am crezut că…” „Dacă au început ăștia să se certe, am fugit și noi.” O fi intrat și familia lui în țară cu niște geamantane frumos burdușite? Trebuie să ne implicăm mai mult, Grindeanule! Războiul ăsta e profund românesc, de abia aștept să participăm la reconstrucția Ucrainei. Mă bazez, totuși, pe fentele noastre de Messi și Ronaldinho. Sper să lucrăm ca acum doi ani, când USR a fost gonită de la guvernare. Dacă n-am fi scăpat de parțial eclozații din partidul Generației Gadget, vaccinarea ar fi devenit obligatorie. Ca în Austria.

3. În urmă cu 15-20 de ani aveam un prieten bagabont și cu vorbele la el. În garsoniera lui era mereu vraiște. Când îl vizita o gagică, primul lucru pe care aia voia să-l facă era să plece. Și atunci omul meu începea recitalul. „Sunt pus pe fapte mari, aici sparg, dau jos peretele ăsta, mâine vin constructorii! Dincolo fac un mini-bar placat cu marmură.” Iar gagica spunea „eeee, așa da!” Și normal că nu se mai tira. La fel sunt miniștrii și primarii noștri. Dar ei folosesc impersonalul „se va face”.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.