Cunoașteți expresia „om de doi lei” sau „film de doi lei”. În fiecare an auziți despre „Litoralul nostru de doi lei, care te costă mai mult decât Grecia sau Bulgaria”. Nu e adevărat, s-a scumpit și în Grecia, s-a scumpit și în Bulgaria. Pe Litoralul nostru ți-o iei ca în orice afacere, adică ți-o iei dacă nu ești informat.
Litoralul nostru poate fi și de un leu. Întâmplare de la un restaurant care livrează și pizza. Nu o să scriu numele localului, fiindcă nu sunt sifon deontolog și nu vreau să fac rău. Un copil a luat o pizza Margherita și a mâncat, la masă, doar jumătate. „Cealaltă jumătate o iau la plajă. Mama, cere și tu un carton!” Femeia s-a dus la cuptor și l-a rugat pe pizzar să-i dea ambalajul. „Sigur că da, vă costă un leu. Nu la mine, doamna! Achitați la casă!” Asta înseamnă să fii meschin. Zgârcenia e mai costisitoare decât generozitatea. Pentru acel leu, localul a pierdut câteva mii de lei într-o săptămână, pentru că mama copilului a povestit întâmplarea pe plajă, unde mai erau câteva familii de prieteni.
Ca să nu mă asasinați cu aceeași poveste din Grecia, auzită de milioane de ori, o rezum eu. „În Grecia, ai tratație din partea casei și la începutul mesei, și la sfârșit”. Da, la început ca să nu pleci vizavi, și la sfârșit ca să vii și mâine.” Asta înseamnă să faci comerț de mii de ani. Noi încă avem cârciumari de 60-70 de ani. Obișnuiți doar să ia pe vremea lui Ceaușescu. Acum se fură și pe ei înșiși, cum au făcut cu leul pentru cartonul de pizza.
Nici turiștii nu sunt mai breji. Pe multe plaje sunt pasarele de lemn, late de cel mult un metru, întinse de la hotel până aproape de Mare. Fiecare pasarelă definește România. Oamenii vin pe ambele sensuri. Șapte bărbați din zece nu se dau la o parte nici dacă se îndreaptă spre ei o femeie, nouă bărbați din zece nu se dau la o parte dacă se îndreaptă spre ei un bărbat, chiar dacă acela e mai în vârstă, zece femei din zece (care au sub 35 de ani) nu se dau la o parte dacă se îndreaptă spre ei o altă femeie, indiferent de etatea acesteia. În Elveția, pe orice podeț montan, fiecare raport descris mai sus e inversat.
Interesant e când vin unul spre celălalt masculi între 30 și 60 de ani. Aoleuuuu, ce priviri fioroase își aruncă acești gentlemeni care se bucură de concediu! Sunt aceiași cetățeni care nu știu să spună „te rog” sau „mulțumesc”. Pentru ei, curtoazia e o umilință. Și fac demonstrații de forță cu profit zero. În nouă cazuri din zece, cei care se dau la o parte sunt mai bogați decât cei cărora le cedează trecerea, pentru că „învinșii” de pe pasarelă sunt mai educați decât „învingătorii”. Aceștia din urmă rămân doar cu semeția săracului.
