Cântăreața Delia e o fată frumoasă și talentată pe felia ei și măcar are scuza ignoranței zglobii. Nu știe ce a făcut și e foarte fericită.
La o televizie, Delia și niște cantaciosi (cuvânt introdus în limbă de sussemnatul, merci că nu mă citați, javrelor!) lătrau „fară tine, viața e pustiu!”. Era o parafrază la „fară poezie, viața e pustiu”, replica rostită de Ștefan Mihăilescu Brăila, în „Secretul lui Bachus”. În acest film, pe lângă Mihăilescu Brăila, joacă memorabil Dinică, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Papaiani. Cel mai slab mi s-a părut Emil Hossu, în rolul lui Tolontan, pardon, în rolul ziaristului intransigent. Replicile din „Secretul lui Bachus” au făcut carieră, fiind atribuite, în cel mai bun caz, actorilor, dar sunt confundate de multe ori cu un fel de folclor urban. Zilele trecute, un ziarist foarte bun și-a provocat prietenii de pe facebook, mulți fiind colegi de ai săi, la o hârjoneală cu poante din „Secretul lui Bachus”. A ieșit ceva grozav, cu „să-ți ridici necontenit nivelul”, „chestii, socoteli”, „de unde or fi răsărit ăștia , monșer, când viață e atât de scurtă?”, „în Elveția, pe dreapta”, „tati, vrei să mă arunc în fața trenului, ca Karenina?”, „să curgă vinul, să cânte muzica, să vină femeile sau miliția!”.
Din păcate, nimeni nu a amintit cui aparțin aceste replici. Nu, nu sunt bunuri populare! În „Secretul lui Bachus”, „Secretul lui Nemesis” sau ” Operațiunea Monstrul”, scenaristul este mult peste regizori și cel puțin în aceeași sferă de talent cu nemuritorii actori. Aceste pelicule n-ar fi existat fară Titus Popovici, care a pus, în paginile scenariului, moravurile epocii. Pentru tefeleiii de mâna a doua (că aia de prima mână s-au ilustrat imediat după ’90, am avut necinstea de a mă numără printre ei), Titus Popovici a fost un scriitor comunist. Un bou l-a numit, în „România literară”, chiar nomenclaturist. Pe dracu’! Titus Popovici a fost un mare scriitor precoce. Până la 28 de ani publicase „Străinul” și „Setea”, niște romane de întindere balzaciană, iar Ocârmuirea a văzut în el, în anii ’60, un înlocuitor al lui Petru Dumitriu, evadat în Occident. Titus Popovici era un sibarit căzut printre încruntații din CC al PCR, unde a avut un rol decorativ și s-a ratat ca uriaș ( bun a fost, oricum) prozator. Ca membru al CC, Popovici s-a dedicat … pescuitului și vânătorii, dar ne-a lăsat scenariile de film și o carte de amintiri cu gust de ciocolată neagră, „Cartierul Primăverii”. A murit după Revoluție, într-un accident de mașină. S-a speculat că i-ar fi fost înscenat, fiindcă ascundea secrete despre comuniști. Idioțenii, cred că râde de se prăpădește pe lumea cealaltă! Titus Popovici nu ascundea secrete despre comuniști, ci se ascunsese de comuniști, în cabana lui, de la Gura Zlata, ca să citească și să meargă la vânătoare. Premierul în exercițiu, Verdeț, îi bătea la poartă, iar Titus Popovici se băgase după sobă și își ruga vechilul să-i transmită lui Verdeț că a plecat să fugărească mistreții, în munți. L-am cunoscut secvențial, la începutul anilor ‘ 90, la masa lui Fănuș Neagu, pe terasa Casei Vernescu. Avea glume subțiri, iar Fănuș Neagu i-a zis „Titus, tu în preajma mea devii chiar deștept! O să creadă ăștia că mă eclipsezi! Ia du-te tu de la masa mea, că nu stau cu toți bețivii!”