În toată campania electorală n-am auzit un candidat care să spună că NU vrea piste de biciclete în marile orașe. Așa că voi cita, cu modestie, din mine – veți vedea de ce! „Biciclismul ostentativ, la vârsta a doua, este la fel de trist ca masturbarea la senectute. Azi e în trend să înjuri BOR, fiindcă nu plătește taxe și să te dai cu bicicleta, ca poștașii, deși tu ești un corporatist care trăiește din mail-uri. Când se pune roșu la semafor, șoferii se uită cum trec versatilii pedalaci pe verdele pentru pietoni. Alaltăieri, am văzut un ochelarist pe skateboard, care a țâșnit de pe pista de biciclete pe banda destinată mașinilor, pentru că voia să depășească o trotinetă. Iar polițistul de la rutieră contempla faza timorat, fiindcă nu se putea pune cu noile orientări”. („Național”, 10. 05. 2015). Pe 21 septembrie 2020, „Liberation” a publicat un amplu articol despre adulții care se scarpină în fund cu șaua de bicicletă, intitulat „Comment ne pas devenir un cycliste toxique pour ses congeneres et la planete”. Julien Guillot, autorul textului, îi numește pe biclozauri „suceurs de roues” și mă scutește de traducere.
Băsescu e în grafic, o atacă pe Firea și câștigă zilnic un procent, două, pe care le ia de la PNL. Mi-ar fi plăcut să o aibă în campanie și pe Elena Udrea și s-o ducă în parcul unde și-a făcut cârciumă protejatul lui Nicușor. Ce scenă! Elena Udrea, floarea de câmp a politicii noastre, protestând în parc.
A fost și un lucru excelent în campania asta. Am scăpat de cântăcioși și de versurile lor hapciupalitice. Cântăceala este cea mai rentabilă minciună, iar cântăciosul este cel mai apreciat escroc. Până și urechi există pentru așa ceva, fiindcă refuzul vehement nu-i cultivat în România. Ne e rușine să spunem „mucles, dispari, jigodie!” O campanie cu muzicoasă ar fi fost un nou coșmar. Ne-ar fi asasinat a nu știu câta oară toate vocile de bomfaier cu dintii înfipți într-un buștean căutat de toți urșii cu diaree. Dar câți bani ar fi făcut prezentatorii și impresarii care vopsesc câte o ciocănitoare și o vând ca privighetoare! Oooo, eeee, iiii, aaaa, și ar fi urcat pe scene toată ornitologia – și ciocârliile de muzică populăroasă, și fazanii din hip-hop, și cucuvelele. Uneori te întrebi „pe baba asta cine o mai rezolvă?”. Și tot singur îți răspunzi: „stai, dom’le, că femeia merită respect, are o carieră onomatopeică în spate. Și a fost preferata lui…” Stoooop! Nu mai contează a cui preferată era o anume cântăcioasă, pentru că mi-a sărit mintea la o discuție băiețească, purtată pe plajă. „Jeanina Matei cu cine era?” „Cu Nicu Ceaușescu”. „Și Cezara Dafinescu?” „La cât arată de bine, era cu cine ar fi vrut ea”. „Dar asta (una mai ștearsă), cu cine era?” „Asta cred că era cu Temistocle Popa!” Ce bătrân sunt! Pot să scriu și o carte – „Am fost contemporan cu Temistocle Popa”.
