La circ, spectacolele sunt din ce in ce mai putine, biletele s-au scumpit, iar dresura a fost scoasa din program. Asa ca gladiatorii de la Rezist si clovnii care salveaza Romania s-au dus, duminica seara, in Piata Victoriei si au afisat pancarta „Te iubesc, mama, dar nu ca pe Ciolos!” Cand temperatura e negativa, oamenii si partidele cu multe grade starnesc pasiuni. Romania pe minus, partidul lui Ciolos, a devenit un boiler politic. Aceasta este cultura generatiei fast-food, nu-i prima data cand ating subiectul. Daca manifestantii din categoria hot-dog ajung intamplator intr-un restaurant, isi fac poze cu oliviera.
„Te iubesc, mama, dar nu ca pe Ciolos!” nu e nici macar un slogan original. Pancarta asta aparea pe stadioane, in urma cu 30-40 de ani. „Te iubesc, mama, dar nu ca pe Steaua!” E mare lucru sa fii original, chiar si in stupizenie. Dar ce e original la astia, de la Karl Marx incoace? Iar barbosul a lipsit din Piata. Lui Dumnezeu, ateii ii zic, peiorativ, barbosul. Tefeloazele au depasit faza asta. Barbosul lor se numeste Karl Marx. Totusi, cu Marx e altceva. Burghezul bagabont venea dintr-o familie bogata, era un escroc cu educatie si a intemeiat materialismul dialectic de nervi ca nu-i dadeau neamurile mai multi bani, ca sa-i sparga pe Coasta de Azur. Ce s-ar mai distra canalia barboasa din secolul XIX, daca ar sti cum a ravasit secolele XX si XXI! Le-a distrus si politic, si economic, indiferent de spatii si epoci – ca intra minimum trei epoci intr-un secol. Azi, patronii cu 15 sau 50 sau 100 de angajati trebuie matrasiti, iar multinationalele sunt mai puternice decat Statele. Corporatismul are particularitati, de la o tara la alta. In Romania, de pilda, managerii straini ai multinationalelor – musafirii nostri, cum ar veni – sunt mai mitocani decat si-ar permite sa viseze, la ei acasa.
Daca in Piata Victoriei ar fi iesit 100.000 de oameni ca sa strige, pe ger, impotriva masurilor economice luate de PSD – nu m-as fi mirat. Pentru „Jos PSD, jos Dragnea!” mi s-ar fi parut normal sa iasa si 200.000. Cand vezi, insa, ca au iesit 10.000 (unii spun ca doar 5.000, dar eu pun 10.000, merg si pana la 15.000) ca sa sprijine Fabrica de catuse, atunci intelegi de ce in Romania, o tara fara terorism, serviciile secrete au un buget mai mare decat in Franta. „Sufletul unei natiuni se descopera in serviciile sale secrete”, zicea John Le Carre, spionul care a scris romane de profil si reprezinta un (mic) Machiavelli al genului.
Iar eu ma gandeam ca tefelistii ar putea fi originali! Auzi, originali! Niste proaste eminente, altfel ziaricioaice de prestigiu sau profesoare universitare, exultau ca s-au aprins luminitele, in Piata Victoriei. Mare descoperire! Proaspata, proaspata! Si asta e de pe stadion. Iar tehnologia, pe vremea aia, era la pamant. S-au aprins tortele la meciurile Romania – Italia si Dinamo – Hamburg, in 1983. „S-au aprins luminitele, s-au aprins luminitele”, se bucura, in direct, pe facebook – transmitea aselenizarea, ce dracu’! – o celebra intelectuala cu freza ca mamaliga. Bravo, draga noastra tefelea, cu aroma de telemea!