Când infinitul se oprește la șapte. Cu indulgență, la opt

1. Alea 1200 de blocuri din Bucureșți, fără apă caldă, sunt bine? S-a rezolvat problema, ați scăpat de avarie? Dacă nu s-a rezolvat, băgați-o pe aia cu „moștenirea grea”, fiindcă mama lozincilor e mereu gravidă. În 1990, se striga (și eu am strigat, pentru că am fost un precursor al useristilor) „feseneul de-l votați, trandafiri o să mâncați!” Azi ar trebui să auzim „usereul de-l votați, online o să vă spălați!” Dar e o problemă. Anul ăsta n-am scris despre ea. În 1990, în Piața Universității, s-a scandat „Cu noi e Dumnezeu!” și „Jos Securitatea!” Din 2017 încoace, în Piața Victoriei n-a fost Dumnezeu, dar a fost Securitatea. Cred că Securitatea a fost și în Piața Universității, dar eram eu prea bleg și nu mi-am dat seama.

2. Petre Roman, premier francofon în 1990. A fost făcut în toate felurile. Atacat pe considerente fizice – „n-are gât” și vestimentare – puloverul roșu din decembrie 1989. Atacat pentru relația cu Zoe Ceaușescu. Atacat pentru trecutul politic al tatălui. Atacat pentru origine. Atacat pentru studiile în Franța. Am contribuit și eu, după 2010, când Petre Roman și-a vopsit părul și am scris că de abia aștept să-mi înmugurească și mie parchetul. Dacă aș reproduce cuvintele în care a fost împachetat Petre Roman, mi-ar ieși de o jumătate de dicționar argotic și ar trebui să fiu blocat pe centurile de socializare câte o lună pentru fiecare literă. Azi, despre un premier care e mai mult decât francofon, e francez (și oricum nu citește ce se scrie în România, deci nu-l lezezi în vreun fel) nu poți să scrii adevărul. Despre Petre Roman puteai să scrii și minciuni. Un mare câștig, poate cel mai mare al revoluției din 1989, a fost libertatea presei. Și a fost liberă din 22 decembrie până prin 2007, maximum 2008.

3. Despre tatăl Ion și mama Maria ai voie să spui orice. Despre tatăl Gheorghe și mama Vasile – nu. Asta înseamnă oare că tatăl Ion și mama Maria sunt discriminați? Ați citit de sute de ori că tatăl Ion și mama Maria sunt niște părinți denaturați. Tatăl Gheorghe și mama Vasile sunt părinți model.

4. Libertatea de exprimare e deja o chestiune de aritmetică pentru preșcolari. Infinitul se oprește la șapte, cu indulgență la opt. Ne-a ajuns blestemul lui Arghezi. „Să vrei peste mie, să poți pân’la șase./ Necazul tău mare să dea voce mică,/ Să urli, să n-auzi, să vezi că ți-e frică.”