S-a lăsat liniștea pe Calea Victoriei 120. A plecat Liiceanu. Filozoful era obișnuit cu multul împărțit între puțini, nu cu puținul împărțit între mulți. Plebeul Băsescu a mers pe mâna Adrianei Săftoiu și a pompat în GDS. Iohannis s-a prins ce virtuți sufletești și ce loialitate fără fisuri au gedesiștii și le-a aruncat grăunțe și monezi de culoarea și diametrul unui scuipat. Sasul elocvent ca un Trabant n-a avut nevoie de GDS, în vreme ce Băsescu – incult, incult, dar viclean – și-a dat seama că intelectualul român funcționează pe principiul Limba și Buzunarul.
Ne va fi greu fără Liiceanu, pentru că ne obisnuiserăm să ne dea lecții prețioase din acel cavou al democrației, care a fost și este sediul GDS. În locul lui Liiceanu au rămas niște useriști de o rapacitate întrecută doar de fățărnicie. Am citit că unii dintre ei și-au angajat, la GDS, și familiile. Am auzit și că restaurantul din faraonicul sediu al GDS merge mai bine decât revistele și propaganda făcute de GDS. E minunat, dar noii gedesiști trebuie să aducă și lăutari, care să dilibadească sfâșietor, pe ritmuri politically correct, “Din bucata mea de pâine, am hrănit un om și o persoană non-umană de companie.” Eu cred că se pot băga, la GDS, și niște păcănele, dacă tot am asistat la ștafeta tonomatelor. Nostimada intelectuală, servitutea intelectuală, of, of, of!
Întotdeauna cultura a fost sub vremi. Alaltăieri, în presă a duduit o știre dinspre Brașov. La un festival de teatru de acolo, piesa “Scripcarul de pe acoperiș” a devenit “Violonistul de pe acoperiș”, pentru că primarul Brașovului se numește George Scripcaru. Nu-i nimic nou. La sfârșitul anilor ’70, TVR transmitea, în fiecare marți, câte o piesă de teatru. Într-o seară, în locul piesei s-a dat un film, fiindcă redactorii din TVR au primit ordin să scoată “Întoarcerea tatălui risipitor”. De ce? Pentru că tocmai în acea seară se întorcea tovarășul Ceaușescu dintr-o vizită în străinătate.
În fine, voi consemna și o chestie care m-a încântat. Pe Gsp.ro am văzut prima ediție a emisiunii “Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ioanițoaia. A fost o plăcere. E drept, amfitrionul a avut și un invitat pe măsură – Mircea Lucescu. Următorii sunt Ion Țiriac și Adrian Mutu. Nu-i prima dată când scriu că pe Ioanițoaia îl consider Pontiful presei sportive. Acest lucru nu se datorează faptului că a realizat, în România, primul tocșou de profil cu adevărat important, Procesul Etapei. Pe vremea când făcea “Sportul Românesc”, acea publicație era cotidianul cu cele mai puține greșeli gramaticale. V-am surprins, nu? Exact așa s-a întâmplat. Iar pe prima pagină nu găseai nici un luft în limba română, pentru că Ioanițoaia rescria toate știrile și păstra semnăturile subalternilor.