Cauta

Cabotinul Florin Piersic şi alţi impostori de televizie

Cabotinul Florin Piersic şi alţi impostori de televizie - Ziarul National

Acest articol nu-l va pagubi pe Florin Piersic. Din contra. Imi voi lua eu injuraturi, pentru ca romanii isi construiesc idoli din nimic, dar fac nimicul in mod temeinic si apara cu ardoare fortareata nimicului. Singurii regi pe care ii iubeste poporul roman sunt cei pe care nu ii vede ca sunt goi.

Piersic va trece testul posteritatii. Va rezista datorita filmelor cu haiduci si seriei cu Margelatu. Mie mi-a placut si in teatru, in „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, in rolul Indianului. A tacut toata piesa, a fost expresiv. Problema lui Piersic apare cand vinde apa chioara si macina vorbe nelocuite la tocsoaie. Din punct de vedere al lecturilor, Piersic e ca nisipul Saharei. Blond si pustiu. Autorii din care citeaza sunt Ion Pribeagu, versificator subtire si umorist de cenaclu de bloc, si un epigramist din Cluj, al carui nume l-am uitat. Dar incultura nu-l impiedica sa fie un atlet al superlativelor. Toti carausii de tavi din teatrul si din filmul romanesc sunt geniali. Piersic cunoaste mai multe genii decat muritori. Din nefericire, acest pacat nu-l singularizeaza. La fel sunt si multi analisti, ziarici si vorbeti de televizie, care, pe unde au fost, s-au ciocnit numai de genii. Dar daca ii pui sa intre in bibliografia geniilor, imparatii grandilocventei iti zic „lasa, dom’le, ca stie toata lumea!”. Da, dar voi nu va incadrati in „toata lumea” aia! Efectul superlativelor? Caricaturizarea celui elogiat. Daca eu spun ca „Basescu e un zeu al relatiilor cu tiganii” si ca „Ponta e un titan al doctoratelor luate pe bune” — inseamna ca-i laud?

Dar sa va demonstrez concret impostura lui Piersic. Ecaterina Oproiu este un prestigios dramaturg si critic de film. In cartea „Jurnal 2” (am prezentat o intamplare, cu Petru Dumitriu, si din din „Jurnal 1”, confesiunile fiind tiparite la Editura „Semne”, unde am scos si eu „Miorita si cantaciosii” si „Nemernicii Supremi”), Ecaterina Oproiu povesteste ca, in anii ’50, a fost asistenta la cursul de Istoria Cinematografiei. Piersic ii era student. Si acum, dezvaluirea! „Piersic n-a calcat niciodata la cursul de Istoria Cinematografiei, dar, de cate ori ma zarea, explica multimilor ca eu am fost, pentru Istoria Cinematografiei, cam ce-a fost Nicolae Iorga pentru Istoria Romaniei…” Quod erat demonstrandum, multumesc! Piersic este cel mai mare alpinist din Istoria Cinematografiei. El nu se teme de inaltimile ridicolului si escaladeaza toti versantii jenibilului.Cabotinul Florin Piersic şi alţi impostori de televizie - Ziarul National

 

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version